Internațional
Urmăriți site-ul Sputnik Moldova pentru a fi la curent cu noile evoluții în politica internațională și relațiile dintre țări.

Populația lumii a ajuns la opt miliarde de oameni

Organizația Națiunilor Unite a anunțat că populația lumii a ajuns la opt miliarde de oameni.
Sputnik
CHIȘINĂU, 15 nov - Sputnik. Populația lumii a atins pragul de opt miliarde, a anunțat Organizația Națiunilor Unite pe site-ul său.
ONU a subliniat că această dinamică a devenit posibilă datorită regiunii asiatice, în special, Indiei și Chinei.
„Asia și Africa au asigurat cea mai mare parte a acestei creșteri și se așteaptă să se adauge un alt miliard la acest număr în 2037, în timp ce contribuția Europei va fi negativă din cauza scăderii populației”, a mai comunicat ONU.
Populația Indiei a crescut cu 177 de milioane, iar cea a Chinei – cu 73 de milioane. Potrivit cercetătorilor, în viitor ponderea Indiei în procesul de creștere a populației mondiale va crește și mai mult. Până în 2037 un alt miliard de oameni va fi adăugat planetei.
Totodată, ONU a remarcat că în ultimele decenii această dinamică a încetinit. Anterior, secretarul general al ONU, António Guterres, la deschiderea conferinței climatice COP27 din Egipt, a declarat că, din cauza creșterii continue a temperaturilor globale, umanitatea se apropie de un punct de cotitură care va face haosul climatic ireversibil.
Politică
Un nou flashmob organizat de Partidul Șor la Parlament