După ce președintele autoproclamatei republici Kosovo a făcut apel în luna martie la președintele american Joe Biden să folosească influența Washingtonului pentru a convinge statele membre NATO să recunoască regiunea ca independentă, eforturile diplomatice americane au fost vizibile.
În replică, Serbia a început de asemenea o campanie diplomatică pentru a își salva integritatea teritorială. Deocamdată rezultatele acestor bătălii electorale sunt interesante.
Serbia a reușit să convingă un stat ce a recunoscut Kosovo, Ungaria, să afirme clar că nu va susține aderarea la UE și la NATO a auto-proclamatei republici din sudul Serbiei. În același timp, SUA nu a reușit să convingă până acum vreuna din cele 4 state din NATO, care nu recunosc independența Kosovo (România, Spania, Grecia și Slovacia) să facă pasul recunoașterii.
Mai mult chiar, Spania a declarat oficial că nu va recunoaște independența Kosovo și rămâne loială poziționării sale din anul 2008, încoace.