Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

Protest în Capitală: Oamenii au încercat să blocheze intrarea în Procuratura Generală

La Chișinău, au izbucnit din nou ciocniri între oamenii legii și protestatari.
Sputnik
CHIȘINĂU, 26 oct – Sputnik. Protestatarii care stau de câteva zile în fața Procuraturii Generale au blocat astăzi intrarea în incinta clădirii, dar oamenii legii au oprit rapid acțiunile acestora.
Blocarea intrării în clădirea Procuraturii Generale a fost propusă de liderul partidului Șor, Ilan Șor, care s-a adresat protestatarilor printr-o conferință video. Șor a precizat că această acțiune se desfășoară în semn de protest față de acțiunile instanței, care a plasat-o din nou pe Marina Tauber, deputatul partidului Șor, în arest la domiciliu.
Cei prezenți la protest au scandat „Jos, Maia Sandu!”, „Moldova este un stat polițienesc”, „Libertate pentru deținuții politici!”, „Sandu decide - execută poliția și parchetul”.
Politică
Poliția a ridicat o parte din corturile protestatarilor din fața Procuraturii Generale
Unul dintre organizatorii acțiunilor de stradă a adresat un mesaj în limba engleză, pentru a atrage atenția comunității internaționale asupra abuzurilor pe care le comite actuala putere de la Chișinău.
„Partidul „ȘOR” vine cu un apel repetat către misiunile diplomatice și organizațiile internaționale, a căror menire este să monitorizeze modul în care Republica Moldova își îndeplinește angajamentele asumate în fața partenerilor străini, dar și să apere Drepturile Omului și principiile de bază ale Democrației, să ia o atitudine fermă în acest caz și să nu mai tolereze aceste ilegalități extrem de grave. Dacă și de această dată va lipsi o reacție fermă din partea lor, încrederea cetățenilor Republicii Moldova față de corectitudinea și buna intenție a partenerilor străini va fi afectată profund”, a declarat Iurie Cuznețov.