CHIȘINĂU, 24 oct – Sputnik. Pericolul ca Kievul să folosească o „bombă murdară” este evident, Șoigu a adus aceste informații la cunoștința Occidentului, iar dacă să le creadă sau nu – este deja treaba lor, le-a declarat jurnaliștilor purtătorul de cuvânt al președintelui Federației Ruse Dmitri Peskov.
"Chestiunea este că neîncrederea lor față de informațiile transmise de partea rusă nu înseamnă că încetează să mai existe amenințarea folosirii unei astfel de bombe murdare. Amenințarea este evidentă. Această informație a fost adusă la cunoștința interlocutorilor ministrul Apărării. Mai departe este deja treaba lor – să creadă sau să nu creadă”, a spus Peskov, răspunzând la întrebare despre atitudinea Kremlinului în legătură cu faptul că Occidentul nu crede într-o astfel de amenințare din partea Kievului.
Anterior, ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, și-a exprimat îngrijorarea în cadrul unor convorbiri telefonice cu omologii săi din SUA, Franța, Turcia și Marea Britanie cu privire la posibila utilizare a unei „bombe murdare” de către Kiev.
După cum au declarat surse demne de încredere din mai multe țări – inclusiv din Ucraina – conform informațiilor primite, regimul de la Kiev pregătește o provocare pe teritoriul său legată de detonarea unei „bombe murdare” sau a unei muniții nucleare cu capacitate redusă. Scopul provocării este de a acuza Rusia că folosește arme de distrugere în masă în teatrul de operațiuni ucrainean și, prin urmare, de a lansa o campanie antirusească extrem de puternică în lume, îndreptată spre subminarea încrederii în Moscova. Din diverse surse a devenit cunoscut faptul că, sub conducerea curatorilor occidentali, Kievul a început deja realizarea practică a planului. Conducerea Combinatului Minier de Est, situată în orașul Joltîe Vodî, regiunea Dnepropetrovsk, precum și a Institutului de Cercetări Nucleare de la Kiev, au primit sarcina să producă acea „bomba murdară”. Munca asupra acesteia se află deja în stadiul final.