CHIȘINĂU, 23 oct - Sputnik. Poliția Republicii Moldova îi somează pe organizatorii protestului ce urmează să se desfășoare astăzi, în centrul Capitalei, să nu admită contravenții și infracțiuni în timpul întrunirii și cere să fie respectată ordinea publică
Și asta pentru că protestatarii vor să manifesteze în Piața Marii Adunări Naționale, pe când autoritățile locale au autorizat desfășurarea în acel loc a unui iarmaroc - Târgul produselor agricole. Totodată Primăria Chișinăului a dispus organizarea protestului în scuarul Parlamentului.
În aceste condiții Poliția Republicii Moldova afirmă că protestatarii ar avea intenția de „blocare intenționată a mai multor artere din Capitală atât cu corturi, cât și cu mijloace de transport”.