CHIȘINĂU, 14 oct – Sputnik. Fost şef al Parlamentului german a dat sfaturi ca Ceauşescu într-un interviu pentru Bild, el spunându-le concetățenilor săi să îşi mai ia un pulover pe ei, dacă le e frig și să folosească lumânări şi lanterne, în caz de blackout.
"Nu trebuie să te plângi de situaţie, trebuie să accepţi că sunt multe lucruri care se pot schimba", a spus Schauble. El le-a transmis nemţilor să se pregătească cu pulovere, lumânări şi lanterne în această iarnă, în eventualitatea unui blackout sau a crizei energetice și să îşi mai ia un pulover pe ei, dacă e frig, sfaturi care amintesc de cea mai neagră perioadă a comunismului din România.
"Dacă le sugerăm oamenilor că totul este nelimitat, facem ceva ce se cheamă supraexploatare. Oamenii au impresia că statul poate face orice. Şi asta nu e sustenabil", și-a justificat poziția Schauble.
În Germania s-au introdus deja măsuri pentru limitarea consumului de energie. Spre exemplu, au fost interzise deja piscinele încălzite în această iarnă.
De asemenea, Germania este amenințată cu dezindustrializarea din cauza majorării costurilor energetice, Berlinul aruncându-se singur într-o criză artificială prin sancțiunile impuse Rusiei.
Prima economie a Uniunii Europene nu doar că va intra în recesiune, cu o contracţie a PIB-ului de 0,4% estimată de guvernul german, dar ea se confruntă în plus cu un risc pe termen mai lung, acela de a vedea întregi sectoare productive asfixiate de creşterea preţurilor. În urma opririi unei unităţi de producţie, cei 530 de salariaţi ai oţelăriei din Hamburg sunt în şomaj tehnic de la începutul lunii octombrie. Măsuri similare au fost luate în mai multe combinate europene ale grupului ArcelorMittal. Gazul este un element esenţial al procesului de producţie, iar factura a crescut de şapte ori faţă de perioada anterioară, a explicat Uwe Braun, directorul general al combinatului siderurgic din Hamburg.
Or, în aceste condiţii devine imposibilă alimentarea unui asemenea uriaş energetic care consumă doi terawaţi oră de gaz şi un terawat oră de electricitate - echivalentul unui oraş mediu.
Tot mai multe semnale de alarmă vin şi dinspre alte companii germane: producătorul de hârtie igienică Hakle şi cel de echipamente auto Dr. Schneider au intrat în insolvenţă, în timp ce producătorul de amoniac SKW Piesteritz şi-a oprit trei săptămâni producţia din cauza preţului gazelor.
Trăim în prezent o criză energetică severă, care se transformă tot mai mult în criză economică, a rezumat miercuri situaţia ministrul german al economiei, Robert Habeck, care a reproşat mai multor ţări, în primul rând SUA, că vând la preţuri astronomice gazele care le înlocuiesc pe cele din Rusia.
Riscul ca economia germană să piardă teren în competiţia globală creşte, confirmă lobby-ul industrial BDI. Într-o Germanie care a scăpat de valurile de dezindustrializare care au afectat Europa în ultimele decenii, industria este un pilon al prosperităţii ţării, ea încă reprezentând 22% din PIB, faţă de 13% în Franţa.