CHIȘINĂU, 13 OCT - SPUTNIK. Eliminarea restricțiilor la exportul de produse alimentare și îngrășăminte este necesară pentru a depăși criza alimentară, a declarat Vitor Gaspard, directorul Departamentului buget al Fondului Monetar Internațional (FMI), miercuri, la un briefing.
„Criza alimentară trebuie soluționată la nivel global printr-o gamă largă de inițiative, inclusiv ridicarea restricțiilor la exporturile de alimente”, a spus el.
Gaspard a cerut, de asemenea, să se acționeze urgent pentru a sprijini depășirea insecurității alimentare și sărăciei extreme, care reprezintă „o preocupare deosebită” pentru FMI.
„Dacă vrem să evităm catastrofa, consecințele catastrofale, acum este momentul să acționăm”, a adăugat el.