Viața politică din Moldova este în fierbere și a crescut interesul față de aceasta. Chiar și moldovenii care nu sunt interesați în mod special de viața politică internă, dar care citesc știrile, sunt la curent că de aproape o lună au loc proteste de amploare în Republică, care sunt în creștere de la săptămână la săptămână, cu sloganuri socio-economice și antiguvernamentale.
Weekendul trecut nu a fost o excepție – aproximativ 60 de mii de oameni, conform organizatorilor, au ieșit pe străzile Chișinăului. Pentru comparație: mai puțin de 700 de mii locuiesc în capitala țării.
Creșterea nemulțumirii publice în Moldova este firească. Situația socio-economică a Republicii și așa sărace se deteriorează rapid. Creșterea prețurilor și a tarifelor devine insuportabilă pentru o parte semnificativă a populației, economia este în cădere, iar ce se va întâmpla cu încălzirea și energia în general în timpul iernii nu este deloc clar. Chiar și țările mult mai prospere și mai bogate din Europa de Vest sunt au o nervozitate sinceră în ajunul sezonului rece care urmează, în timp ce pentru țările sărace și cu deficit de energie din Europa de Est, perspectivele par complet ciudate.
În același timp, relațiile dintre Moscova și Chișinăul oficial îngheață sub ochii noștri. Președintele Maia Sandu face atacuri dure anti-rusești cu o regularitate din ce în ce mai mare. În urmă cu câteva zile, ambasada Rusiei în Moldova a fost atacată de vandali, iar misiunea diplomatică a acuzat direct autoritățile țării de conivență cu infractorii.
Nu trebuie să ne uimească asta: Maia Sandu este un produs exemplar al sistemului occidental (sau mai bine zis american - această clarificare devine acum extrem de importantă) de formare a personalului de elită și de conducere pentru spațiul post-sovietic. Ea face exact ce trebuie să facă - își sacrifică propria țară. Deși, având în vedere cetățenia ei română, este o mare întrebare dacă doamna președinte consideră Moldova „țara ei”.
De data aceasta Rusia nu a rămas datoare. Gazprom, care a dat dovadă de răbdare și înțelegere a circumstanțelor financiare dificile ale Republicii, și-a înăsprit brusc poziția și a amenințat că va opri livrările în caz de neplată. Ei bine, Sandu a devenit obiectul farsei pranker-ilor Lexus și Vovan - și a spus o mulțime de lucruri interesante.
Cu toate acestea, experții locali nu sunt de acord cu privire la perspectivele pentru protest. Mulți dintre ei notează în mod rezonabil că, în ciuda dificultăților socio-economice tot mai mari, majoritatea cetățenilor moldoveni văd în continuare viitorul țării lor în Europa, în aderarea la Uniunea Europeană, unde i-ar conduce Maia Sandu și actualul guvern.
Precizarea „i-ar” devine treptat fundamentală.
În ultimele trei decenii, Moldova, ca multe alte state post-sovietice, implementează o politică multi-vectorală, ceea ce a însemnat de fapt o orientare pro-occidentală, dar, în același timp, obținerea de resurse energetice ieftine și alte „bunătăți” socio-economice din Rusia.
De menționat că această poziție a majorității atât a elitei moldovenești, cât și a societății moldovenești a fost destul de rațională. În fața ochilor lor au existat numeroase exemple despre cum aderarea la UE și la alte structuri occidentale a adus privilegii considerabile vecinilor lor din regiune și, în unele cazuri (Polonia), o creștere incredibilă a dezvoltării și prosperității. Mai mult, beneficiile au fost atât naționale sub formă de granturi și subvenții de la Bruxelles, cât și individuale pentru anumite persoane, în primul rând sub forma unui regim fără viză și a oportunității de a studia și de a lucra în orice țară din zona Schengen. Cealaltă față a medaliei – sub forma, de exemplu, a distrugerii industriei naționale la ordinul oficialităților europene – părea pentru mulți a fi un preț acceptabil.
Moldova a primit regim fără vize cu UE deja în cadrul asocierii cu UE, ceea ce a permis unei părți semnificative a populației țării să plece la muncă în vest.
În general, Republica se află în exact aceeași tendință geopolitică ca zeci de alte țări europene care au fost încrezătoare de zeci de ani că bunăstarea lor și succesul socio-economic sunt direct legate de unitatea europeană și de aderarea la valorile europene. În mod evident, această concepție greșită a fost în egală măsură inerentă atât „locomotivelor” UE, cât și „străinilor” din Europa de Est.
Evenimentele din acest an, 2022, spulberă această iluzie, pe măsură ce adevărul este dezvăluit în fața ochilor noștri: resursele rusești ieftine, de la petrol și gaze până la cherestea, au fost adevărata bază a bunăstării europene în ultimele decenii. Și de îndată ce robinetul a fost închis, până și mastodonții europeni Germania și Franța au căzut, ca să nu spun nimic despre soarta de neinvidiat a țărilor mai puțin bogate și dezvoltate.
Procesul nu a mers încă prea departe, dar perspectivele sunt deja destul de clare, ceea ce aduce tot mai mulți oameni în stradă în fiecare săptămână. Și nu există nicio diferență fundamentală între Chișinău, Viena, Praga și Paris.
Mainstream-ul occidental scrie din ce în ce mai mult despre probabilitatea din ce în ce mai mare ca Uniunea Europeană să nu supraviețuiască cataclismului socio-economic iminent și pur și simplu să înceteze să existe. Într-adevăr, tot mai multe țări încep să-și tragă deschis pătura peste ele și să „pună paie”, sperând să treacă mai ușor prin perioada de testare.
Se pune întrebarea: de ce autoritățile moldovenești nu fac asta? ce rost are ca să continue să tragă de linia pro-europeană și să înjure din ce în ce mai mult Rusia, atunci când o iarnă dezastruos de grea se apropie de Republică, sau mai bine zis, prima dintre viitoarele ierni catastrofal de grele?
Răspunsul la această întrebare trebuie căutat în faptul mai sus menționat că Maia Sandu, la fel ca mulți dintre colegii săi din elita moldovenească, provine nu doar din Occident, ci și din sistemul de învățământ american. Ei slujesc cu fidelitate nu Berlinul sau Bruxelles-ul, ci Washingtonul.
Și chiar acum ne uităm la americani punând Europa la bătaie, sacrificând-o. Dar obiectivele Statelor Unite în raport cu diferitele regiuni europene sunt diferite. Dacă țările bogate din Europa de Vest, inclusiv Germania, sunt supuse în primul rând „deposedării”, atunci Europa de Est, datorită sărăciei și geografiei sale, este împinsă într-un viitor mult mai puțin plăcut - să devină un câmp de luptă cu Rusia în sensul direct al cuvântului.
Cu Ucraina, americanilor le-a ieșit pur și simplu genial.
Și pentru orice obiecții „asta nu poate fi, pentru că nu se poate întâmpla niciodată”, merită să ne amintim încă o dată despre oamenii care se află în fruntea țărilor respective și a căror devotament vasal față de suzeranul de peste mări este un secret deschis. Pentru Moldova, situată foarte aproape de zona de operațiuni militare, acest lucru este valabil în mod special.
Așadar, protestele publice în masă nu sunt doar o speranță pentru Republică de a realiza o politică socio-economică mai solidă din partea propriilor autorități, ci și o șansă de a evita un viitor mult mai teribil.