BUCUREȘTI, 29 sept – Sputnik. Vineri, 30, septembrie, la ora 15.00 la Kremlin va avea loc întâlnirea lui Vladimir Putin cu cei patru conducători ai regiunilor ucrainene în care au avut loc referendumuri de aderare la Rusia, a anunțat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al liderului rus. La eveniment sunt invitați și deputații Dumei de Stat a Rusiei.
„Mâine, la ora 15:00, în Marele Palat al Kremlinului, în Sala Sf. Gheorghe, va avea loc ceremonia de semnare a acordurilor privind intrarea noilor teritorii în componența Rusiei. Va fi un amplu discurs al președintelui Putin la acest eveniment”, a spus Peskov.
Totodată, Peskov a anunțat că joi, 29 septembrie, Putin va avea o ședință operativă cu membrii Consiliului de Securitate.
Mai multe țări occidentale au anunțat că nu recunosc referendumurile din RPL, RPD, regiunile Herson și Zaporojie. Președintele Ucrainei Vladimir Zelenski a declarat că acceptarea de către Rusia a rezultatelor referendumurilor de aderare a celor patru regiuni va determina Kievul să nu mai negocieze nimic cu Rusia.