CHIȘINĂU, 16 sept –Sputnik. Țările membre ale Organizației de Cooperare de la Shanghai au semnat Declarația de la Samarkand în finalul summit-ului din Uzbekistan.
Principalele prevederi ale documentului:
Țările au confirmat că OCS nu este îndreptată împotriva altor state și organizații internaționale și au remarcat, de asemenea, deschiderea spre cooperare, ținând cont de interesele reciproce;
Au cerut o creștere a eficacității Organizației Mondiale a Comerțului și reforma organizației, ținând cont de realitățile economice actuale;
Au anunțat intenția de a consolida cooperarea în domeniul apărării și securității, de a elabora o listă unică de organizații teroriste și extremiste și au subliniat, de asemenea, importanța desfășurării în comun a exercițiilor antiteroriste de comandament și stat major „Misiunea de pace”;
Au condamnat construirea unilaterală a sistemelor globale de apărare antirachetă (ABM - Tratatul rachetelor antibalistice) de către unele țări. Acest lucru, în opinia participanților la summit-ul OCS, are un impact negativ asupra securității și stabilității internaționale;
S-au pronunțat împotriva militarizării sectorului TIC (Sectorul Tehnologiilor Informaționale – n.n.) și au susținut lansarea dezvoltării sub auspiciile ONU a unei convenții internaționale privind combaterea utilizării TIC în scopuri criminale;
Au cerut respectarea Convenției privind interzicerea dezvoltării, producerii, stocării și utilizării armelor chimice și asupra distrugerii acestora (CWC);
Au pledat pentru menținerea spațiului cosmic fără arme și au subliniat necesitatea încheierii unui instrument internațional obligatoriu din punct de vedere juridic care ar putea garanta prevenirea unei curse a înarmărilor în spațiul cosmic;
Au recunoscut ca fiind importantă implementarea planului de acțiune pentru programul nuclear al Iranului, a susținut respectarea strictă a prevederilor Tratatului de neproliferare a armelor nucleare;
Au subliniat necesitatea unui guvern incluziv în Afganistan, cu participarea reprezentanților tuturor grupurilor etnice, religioase și politice;
Au convenit să creeze un grup special pentru start-up-uri și inovații, precum și un grup pentru reducerea sărăciei și medicina tradițională;
Au aprobat titlul de „Ambasador al bunăvoinței OCS”;
Au declarat anul 2023 drept Anul Turismului.