CHIȘINĂU, 9 sept – Sputnik. Moment nu există premise pentru o vizită de rang înalt în Federația Rusă. Declarația a fost făcută de premierul Natalia Gavrilița în cadrul unei emisiuni de la un post privat de televiziune.
„Am auzit idei că trebuie să mergem să discutăm despre prețul la gaz. Asemenea discuții se pregătesc, se discută pe anumite documente, anumite proiecte, dar ca să te duci să discuți trebuie să existe anumite premise. Aceste premise, în acest moment, nu există. Avem schimburi diplomatice, dar o deschidere mai mare, care să fie o premisă pentru o vizita a unui prim-ministru sau a președintelui, nu există”, a declarat Gavrilița.
Amintim că nu este prima dată când jurnaliștii au întrebat reprezentanții actualei guvernări când planifică o vizită de rang înalt în Federația Rusă, însă, de fiecare dată, răspunsurile din partea lor au fost similare cu ale premierului.