CHIȘINĂU, 9 sept – Sputnik. Principala consecință a operațiunii speciale din Ucraina va fi consolidarea suveranității Rusiei – „în cele din urmă, aceasta va duce la consolidarea țării noastre – și din interior, și în pozițiile sale de politică externă”, a declarat Vladimir Putin la Vladivostok.
„Da, bineînțeles, se produce o anumită polarizare – și în lume, și în interiorul țării. Eu cred că acest lucru nu va aduce decât beneficii, pentru că tot ceea ce este inutil, dăunător și tot ceea ce ne împiedică să mergem înainte va fi respins. Vom spori turațiile, ritmul de dezvoltare, pentru că dezvoltarea actuală nu se poate baza decât pe suveranitate. Toți pașii noștri în acest sens vizează consolidarea suveranității."
Aceste cuvinte ale președintelui, rostite de el la Forumul Economic Estic, pot fi confirmate de o poză de la evenimentul propriu-zis.
În dreapta lui Vladimir Putin la forum s-a aflat generalul Min Aung Hlein, președintele Consiliului Administrativ de Stat al Myanmar și comandantul forțelor sale armate. Invitat de onoare la forum, șef de stat – oare locul lui lângă președintele Rusiei nu este absolut firesc? Însă lucrurile nu sunt atât de simple.
Problema este că generalul a venit în fruntea Myanmarului în februarie anul trecut, profitând de particularitatea constituției locale, potrivit căreia armata, în esență, este garantul unității statului: Ming a îndepărtat-o de la putere pe fiica tatălui fondator al statului, Aung San Suu Kyi, (partidul ei a obținut victoria în alegeri), făcând trimitere la faptul că votul s-a desfășurat cu încălcări. După care, o serie de țări occidentale și ASEAN (asociație a statelor din Asia de Sud-Est din care face parte Myanmar) nu au recunoscut noul guvern, cerând ca Suu Kyi și partidul ei să fie readus la putere. Aliații politicienilor înlăturați și-au creat chiar propriul guvern (în exil și clandestin), iar susținătorii lor au început să-i omoare pe cei care „lucrează pentru junta” - numărul celor uciși este deja de ordinul miilor. Nici armata nu este prea ceremonioasă cu opoziția, dar trebuie să înțelegem că însăși istoria de aproape 75 de ani de independență a Myanmarului este o luptă permanentă a puterii centrale pentru păstrarea unității țării. Nu unitate politică, ci măcar teritorială.
Pentru că Myanmar (parte a Indiei Britanice în perioada colonială) este format din mai multe popoare, o parte dintre care nu au recunoscut în general niciodată guvernul central. Mai mult decât atât, de zeci de ani într-o serie de provincii (state) are loc războiul de gherilă, iar guvernul nu a controlat niciodată în totalitate întreg teritoriul țării.