Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Un tronson de cale ferată va lega Moldova de Ucraina

Ministrul Andrei Spînu anunță de când vor circula trenurile pe tronsonul de cale ferată Basarabeasca – Berezino.
Sputnik
CHIȘINĂU, 20 aug - Sputnik. Tronsonul de cale ferată Basarabeasca – Berezino urmează să fie lansat mâine, luni 22 august, iar din septembrie acesta va fi dat în exploatare, inițial pentru transportul de marfă. Anunțul a fost făcut de ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spânu.
Potrivit acestuia, lucrarile pentru construcția celor 23 de km de cale ferată au durat două luni. La ceremonia de dare în exploatare a tronsonului de cale ferată va participa și ministrul Infrastructurii din Ucraina, Oleksandr Kubrakov. Ceremonia va avea loc la Gara Feroviară din or. Basarabeasca.
Astfel, după 25 de ani, circulația pe tronsonul de cale ferată Basarabeasca-Berezino va fi reluată.
Noul tronson feroviar va face legătură cu portul Izmail și Belgorod-Dnistrovskii, precum și stațiile Arțîz, Zatoca. Memorandumul de Înțelegere dintre cele două ministere, de la Chișinău și Kiev, cu privire la dezvoltarea conexiunilor feroviare a fost semnat în luna iunie.
Societate
ANRE a modificat Regulamentul privind racordarea la rețeaua de gaze