CHIȘINĂU, 17 aug - Sputnik. Peste două mii de consumatori non-casnici vor fi debranșați de la rețeaua de gaze naturale. Moldovagaz informează că este vorba de 2 002 consumatori care datorează furnizorului suma de 75,526 de milioane de lei pentru gazele naturale, iar pe 15 august e expirat termenul limită de achitare a facturii de plată, emisă pentru luna iulie 2022.
Această circumstanță condiționează imposibilitatea executării de către SA „Moldovagaz” a obligației sale de plată față de furnizorul extern, realizată, în mod direct, prin achitarea la timp de către consumatorii finali a volumelor de gaze naturale utilizate.
„În scopul asigurării funcționării continue a sistemului de gaze naturale al țării și, totodată, neadmiterii majorării soldului datoriei, în temeiul pct.105 din Regulamentul privind furnizarea gazelor naturale, aprobat prin Hotărârea ANRE nr.113/2019 din 19 aprilie 2019, SA „Moldovagaz” dispune deconectarea instalațiilor de gaze naturale ale consumatorilor-debitori”, este precizat într-un comunicat al Moldovagaz.
Totodată, instituția informează că furnizarea gazelor naturale va fi reluată după achitarea integrală a plății datorate pentru gazele naturale și a tarifului pentru reconectare. Concomitent, cu scopul evitării acumulării datoriei pentru gaze naturale consumate, consumatorul non-casnic va achita plata preventivă pentru gazele naturale până la 12 luni.