CHIȘINĂU, 6 aug – Sputnik. În perioada ianuarie – iulie 2022, la bugetul public național au fost acumulate venituri în sumă de 48,7 miliarde lei, sau aproximativ 2,4 miliarde de euro, cu 7,7 miliarde de lei mai mult față de perioada similară a anului trecut, a anunțat vineri Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova.
Instituția mai menționează că în perioada de referință cheltuielile au constituit 52,6 miliarde de lei, care comparativ cu aceeași perioadă a anului 2021 sunt mai mari cu 7,9 miliarde de lei. Executarea bugetului național public s-a încheiat cu un deficit în sumă de 3,9 miliarde de lei, iar soldurile mijloacelor bănești în conturile bugetelor componente ale bugetului public național au constituit 10,1 miliarde de lei.
„Veniturile bugetului de stat în 7 luni ale anului 2022, au constituit 30,6 miliarde de lei, fiind în creștere cu 5,4 miliarde de lei comparativ cu aceeași perioada a anului 2021. Veniturile administrate de către Serviciul Fiscal de Stat au constituit 13,7 miliarde de lei, cu 2,7 miliarde de lei mai mult față de perioada similară a anului trecut, iar veniturile administrare de către Serviciul Vamal au constituit 18,3 miliarde de lei, fiind în creștere cu 3,4 miliarde de lei comparativ cu perioada respectivă a anului 2021”, notează serviciul de presă al Ministerului Finanțelor.
Cheltuielile bugetului de stat au fost executate în sumă de 36 miliarde de lei, fiind mai mari cu 5,6 miliarde de lei față de anul 2022. Executarea bugetului de stat s-a încheiat cu un deficit în sumă de 5,4 miliarde de lei, iar soldurile mijloacelor bănești în conturile bugetului de stat au constituit 5,7 miliarde de lei. În perioada de referință, Ministerul Finanțelor a asigurat onorarea tuturor angajamentelor financiare, toate plățile fiind finanțate integral.
„Bugetul dispune de resurse financiare suficiente, riscuri de neexecutare/stopare a cheltuielilor aprobate în buget, nu există. Gestionarea eficientă a finanțelor publice rămâne prioritate maximă pentru Ministerul Finanțelor”, mai este menționat în comunicatul oficial.