CHIŞINĂU, 27 iul – Sputnik. Guvernul Moldovei a aprobat miercuri modificări la unele anexe la Regulamentul privind cerințele generale de echipare a autovehiculelor cu regim prioritar de circulație și celor speciale. Potrivit documentului, automobilele Poliţiei de Frontieră vor vopsite atât în alb, cât și în albastru.
Potrivit Ministerului Afacerilor Interne, „Poliția de Frontieră are în gestiune, în așteptarea utilizării, peste 100 de autovehicule de culoare albă, majoritatea fiind obținute din donații sau procurate din finanțare externă, revopsirea cărora presupune efort logistic și cheltuieli suplimentare, nefiind oportună”, a explicat Ministerul de Interne.
Instituția a precizat că decizia are și o justificare economică, întrucât „piața internațională automobilistică indică că mijloacele de transport de culoare albă sunt mai accesibile la preț”.