CHIȘINĂU, 21 iul - Sputnik. Ofițerii și procurorii anticorupție au constatat mai multe episoade de finanțare ilegală a Partidului politic „Şor” de către un grup criminal organizat. Potrivit Centrului Național Anticorupție, formațiunea ar fi acceptat conștient bani de proveniență dubioasă, care erau folosiți în interes de partid, precum onorarii pentru artiști, salarii pentru membri și organizarea protestelor.
Banii grupului criminal ajungeau în Republica Moldova sub formă de transferuri și convertiri, inclusiv în criptovalută, iar pentru a camufla originea mijloacelor financiare, erau folosite diverse canale de finanțare precum Dubai, Viena, Monaco.
Procurorii au documentat mai multe episoade în care, în primul semestru al anului curent, formațiunea ar fi efectuat plăți în sumă de 600 de mii de euro, pe când cheltuielile raportate erau de peste 228 de de mii de lei (circa 11 400 euro). Din aceleași surse, ar fi fost achitate salarii lunare membrilor partidului în sumă de 100 de mii de euro, iar peste 3,5 milioane de lei ar fi fost folosite pentru transportarea participanților la protestele din Piața Marii Adunări Naționale.
Totodată, pentru prima jumătate a acestui an, partidul a indicat că a fost finanțat cu 1,7 milioane de lei.
Pe acest caz, ofițerii și procurorii anticorupție au efectuat astăzi percheziții în mai multe locații. Acțiunile de urmărire penală continuă pentru fortificarea probatoriului.