CHIȘINĂU, 13 iul - Sputnik. Comisia Națională pentru Integrare Europeană va elabora până la sfârșitul lunii iulie un plan de acțiuni privind îndeplinirea condiționalităților Comisiei Europene, după obținerea de către Republica Moldova a statutului de țară candidată la UE. Anunțul a fost făcut de președintele țării, Maia Sandu, după ședința din această dimineață a Comisiei Naționale pentru Integrare Europeană.
„Acestea vizează mai multe domenii: reforma justiției și combaterea corupției, funcționarea legilor, eliminarea influențelor oligarhice asupra sistemului economic, politic și în mass-media, îmbunătățirea legislației electorale, precum și reforma administrației publice. Domeniile menționate de Comisia Europeană sunt cele pe care dorim să le îmbunătățim și noi”, a declarat Maia Sandu.
Șeful statului mai susține că realizarea acestor pași va permite Republicii Moldova să avanseze înspre deschiderea negocierilor de aderare.
„Planul de acțiuni care va conține pașii concreți de reformare în toate domeniile identificate de Comisia Europeană în opinia sa, va fi finalizat și adoptat până la sfârșitul lunii iulie. Acest document va fi consultat pe larg cu societatea civilă și alți actori implicați în acest proces. Dacă vrem să reușim – și noi vrem să reușim – trebuie să ne asumăm acest mare efort național și să ne apucăm de lucru.(musca) 06.45-06.48 Nu avem dreptul la eșec”, a spus Sandu
Potrivit lui Sandu, Comisia Națională pentru Integrare Europeană se va convoca cu regularitate pentru a monitoriza realizarea acțiunilor și a puncta progresele obținute.
Amintim că Republica Moldova a înaintat cererea de aderare la Uniunea Europeană în data de 3 martie, iar în 23 iunie, Consiliul European a acordat țării noastre statutul de țară candidată pentru aderarea la UE. Totuși, Comisia Europeană a trimis Consiliului European și o lista de măsuri pe care trebuie să le întreprindă autoritățile de la Chișinău. Printre acestea se numără reforma justiției, lupta împotriva corupției, reforma managementului financiar public și altele.