CHIȘINĂU, 10 iul – Sputnik. Expertul în energetică, Sergiu Ungureanu, a declarat în studioul Sputnik Moldova că guvernarea de la Chișinău trebuie să negocieze și să se înțeleagă cu Moscova în privința gazelor.
„E o problemă foarte importantă. Trebuie să lăsăm la o parte ambițiile politice, când cu unii nu suntem prieteni și nu discutăm, pentru că asta nu e pentru noi”, a menționat Ungureanu.
În opinia lui, actualul contract de livrare a gazelor naturale între Gazprom și Moldovagaz a fost semnat în grabă. Autoritățile s-au grăbit să semneze cât mai repede un contract, ca acesta să fie în vigoare la marcarea primelor 100 de zile de activitate a actualului Guvern. Au fost admise o serie de greșeli.
„Să ne amintim și de acel context creat de acțiunile guvernanților noștri, participarea lor la așa zisul Summit al Crimeii, care de asemenea a influențat nu într-o direcție pozitivă”, a mai spus expertul.
Acum, consideră Ungureanu, „este logic că trebuie să ne înțelegem, să negociem, să rugăm conducerea Gazprom și a Rusiei să accepte semnarea unui contract mai convenabil pentru noi. Pur și simplu e necesar să facem asta, deoarece dependența noastră de gaze și de alte resurse energetice este foarte mare și asta contează pentru economie și pentru alte sfere”.