CHIȘINĂU, 8 iul - Sputnik. Compania „Moldovagaz” le cere consumatorilor să achite facturile pentru consumul de gaze naturale, pentru a evita deconectarea de la rețea.
Pe 15 iulie 2022 expiră termenul de plată pentru gazele consumate în iunie pentru consumatorii nerezidențiali, iar 20 iulie 2022 pentru consumatori, precizează compania.
"La fel, compania înștiințează despre situația aferentă îndeplinirii de către consumatorii finali a obligațiilor sale de plată pentru consumul de gaze naturale. Astfel, conform situației din 6 iulie 2022 suma datorată de consumatorii finali de gaze naturale constituie 89,133 milioane de lei, dintre care 18,493 milioane de lei pentru gazele naturale furnizate consumatorilor noncasnici, și 70,640 milioane lei pentru gazele naturale furnizate consumatorilor casnici", anunță compania.
Amintim că de la 1 iunie consumatorii plătesc 18 lei și 61 de bani pentru un metru cub de gaze, cu 23% mai mult decât în luna mai.
De la 1 iulie, „Moldovagaz” va plăti 980 de dolari pentru o mie de metri cubi de gaze naturale cumpărate de la „Gazprom”, în timp ce prețul gazului în cursul tranzacționării la bursă s-a apropiat de 1 600 de dolari pentru o mie de metri cubi.
Conform contractului semnat în octombrie 2021, prețul gazelor naturale cumpărate de „Moldovagaz” de la „Gazprom” se calculează diferit pe timp de iarnă și pe timp de vară.
În perioada 1 noiembrie - 1 aprilie, când consumul este mare, acest preț este determinat în proporție de 70% de cotația petrolului la bursele internaționale și în proporție de 30% de cotația gazelor naturale pe piețele spot.
În perioada 1 aprilie - 1 noiembrie, formula se inversează: 30% din preț se formează conform cotației petrolului la burse, iar 70% - conform cotației gazelor naturale.