CHIȘINĂU, 5 iul - Sputnik. Autorizații suplimentare pentru efectuarea transportului de mărfuri în și din țări terțe pe teritoriul Bulgariei vor fi acordate în scurt timp.
Agenția Națională Transport Auto informează operatorii de transport rutier despre primirea contingentului suplimentar de 200 autorizații în și din țări terțe pentru efectuarea transportului de mărfuri pe teritoriul Bulgariei.
Potrivit ANTA, autorizațiile vor fi acordate în urma negocierilor purtate de către Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale cu reprezentanții Ministerului Transporturilor și Comunicațiilor al Republicii Bulgaria.
Autorizațiile sunt valabile până la 31 ianuarie 2023.