Întrunită în ședință, Comisia pentru Situații Excepționale a decis că termenul de achiziție a energiei electrice de către SA „Energocom”, în baza negocierilor directe, va fi prelungit pentru perioada iulie-august.
Potrivit deciziei CSE, furnizorii vor încheia cu SA „Energocom” contracte bilaterale pentru asigurarea cantităților de energie electrică necesară, iar în cazul modificării tarifelor, vor fi semnate acorduri adiționale.
“În scopul asigurării consumatorilor cu energie electrică în perioada iulie-august 2022, SA „Energocom” va încheia contracte de achiziție a energiei electrice în baza negocierilor directe”, au dispus membrii Comisiei pentru Situații Excepționale.
De asemenea, a fost prelungit până pe 31 iulie 2022 termenul de plată de către S.A. „Moldovagaz” a drepturilor de import al gazelor naturale transportate prin conducte pe parcursul lunii mai 2022.