CHIȘINĂU, 9 iun – Sputnik. Deputații din fracțiunea comuniștilor și socialiștilor din Parlament au prezentat o moțiune simplă ce vizează activitatea Ministerului Finanțelor, calificând-o drept nesatisfăcătoare, neprofesionistă și lipsită de transparență.
Deputatul Petru Burduja, care a prezentat moțiunea de la tribuna centrală a legislativului, a declarat că guvernul actual a promis un viitor prosper pentru cetățeni, dar societatea devine tot mai săracă, iar ministrul Finanțelor nu ia măsurile necesare, în opinia opoziției.
Opoziția critică Ministerul Finanțelor pentru că a admis o creștere exorbitantă a inflației, precum și a ratei de bază și a dobânzilor, scumpiri la toate serviciile și produsele: carburanți, produse alimentare, servicii comunale etc.
Guvernarea este criticată și pentru că a admis creșterea datoriei publice a Republicii Moldova, care o să cadă pe umerii cetățenilor.
Petru Burduja a menționat, între altele, că în sezonul rece un număr mare de instituții de învățământ și spitalicești au avut de suportat multiple întârzieri de finanțare, în timp ce Președinția nu a avut probleme financiare.
Critica opoziției inclusă în moțiune a vizat și faptul că nu este asigurată fluidizarea și accelerarea procedurilor vamale. Din această cauză cetățenii stau la cozi mari la vamă, suportând cheltuieli suplimentare și disconfort.
Potrivit lui Burduja, opoziția a propus măsuri de redresare, dar ele nu sunt nici măcar examinate în parlament.
Deputatul a făcut câteva paralele cu măsurile luate de alte state din regiune, care se confruntă cu probleme similare. Unele state, inclusiv din UE, au redus, în anumite cazuri până la zero, TVA și alte taxe și impozite, pentru a nu admite scumpirea exagerată a combustibilului, electricității, alimentației, energiei termice etc.
Semnatarii moțiunii simple au propus exprimarea unui vot de neîncredere ministrului finanțelor, Dumitru Budeanschi.