CHIȘINĂU, 8 iun - Sputnik. Parlamentul European a a votat cu 448 de voturi pentru, 67 voturi împotrivă și 107 abțineri, un raport ”declinul libertăților fundamentale, al democrației și statului de drept” în Turcia, și insistă asupra ”lipsei de voință politică a statului turc pentru a duce la îndeplinire reformele necesare”, conform raportului preluat de Agerpres.
Parlamentul şi instituţiile europene ''nu trebuie să tacă în faţa actualei spirale autoritare în care se scufundă ţara'', a susţinut în cursul unei dezbateri, luni seară, europarlamentarul socialist spaniol Nacho Sanchez Amor, autorul raportului.
Deși recunoaște în Turcia un partener esențial pentru UE și un mediator important în războiul din Ucraina, Parlamentul European a insistat pe constanta crizelor ce apar între Turcia și Grecia și Cipru, ambele state membre ale UE.
De asemenea, deși între UE și NATO nu există vreo simbioză instituțională formală, Parlamentul European a denunțat obiecțiile Turciei față de aderarea Suediei și Finlandei la NATO.
Turcia în schimb a refuzat raportul și, prin ministerul de externe a declarat că Parlamentul european și-a pierdut credibilitatea în fața cetățenilor turci.
De asemenea, Turcia se așteaptă ca instituțiile Uniunii Europene să nu devină un instrument pentru ”cercuri cu vederi înguste” în ceea ce privește problemele din Marea Egee, Mediterana de est și Cipru.
Turcia se așteaptă ca UE și toate instituțiile UE să își îndeplinească obligațiile față de Ankara, să revitalizeze procesul de aderare, să accelereze dialogul privind liberalizarea vizelor, să înceapă discuțiile pentru actualizarea uniunii vamale, să sporească cooperarea în lupta împotriva terorismului și, mai ales, să pună în aplicare schema de admitere voluntară umanitară din 2016 în cadrul cooperării în domeniul migrației, a declarat aceasta.
În declarație se arată că, în loc să încurajeze luarea de măsuri în aceste domenii, raportul constituie un nou exemplu al atitudinii detașate, ideologice și părtinitoare a Parlamentului European și nu face decât să-i afecteze reputația.