CHIȘINĂU, 7 iun – Sputnik. Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, convoacă marți, 7 iunie, ședința Consiliului Suprem de Securitate. Anunțul a fost făcut de serviciul de presă al Președinției.
"În cadrul ședinței, instituțiile de stat abilitate vor prezenta informații despre măsurile întreprinse pentru asigurarea securității alimentare și susținerea sectorului agroalimentar", anunță Președinția.
Consiliul Suprem de Securitate se va întruni începând cu ora 9:00, la Președinție.