CHIȘINĂU, 4 iun – Sputnik. Transportul rutier de mărfuri din Republica Moldova va fi scutit de autorizații pe teritoriul Uniunii Europene. Asta după a avut loc o rundă oficială de negocieri pe marginea încheierii unui Acord între Republica Moldova şi Uniunea Europeană privind liberalizarea transportului rutier de mărfuri dintre țara noastră și UE.
Astfel, transportul rutier de mărfuri în regim bilateral și tranzit urmează să fie scutit de autorizații. Operatorilor de transport rutier din țara noastră le va fi asigurată mobilitatea continuă, noi oportunități şi acces mai liber pe piața economică europeană.
Prevederile Acordului vor stabili tipul operațiunilor de transport, durata de valabilitate a Acordului, activitatea Comisiei Mixte de monitorizare a implementării Acordului etc. Proiectul Acordului a fost elaborat de către echipa Comisei UE (DG MOVE).
În prezent, relațiile bilaterale în domeniul transportului rutier cu majoritatea statelor membre ale UE sunt reglementate în baza Acordurilor bilaterale interguvernamentale, care stabilesc diferite condiții pentru efectuarea operațiunilor de transport rutier.
În special, acestea stabilesc că transporturile rutiere de mărfuri sunt realizate doar în baza autorizațiilor de transport rutier. Cotele de autorizații se stabilesc în cadrul negocierilor, în baza principiului parității, și în mare parte, sunt insuficiente pentru operatorii de transport rutier din Republica Moldova.