Serghei Lavrov a spus că cuvintele despre Germania ca „principală forță militară a UE” mărturisesc renașterea „aspirațiilor dominante” în RFG. Ministrul, ca întotdeauna, își alege cuvintele cu atenție, dar termenul „dominante” este, de fapt, doar o formă blândă a „hegemonice”.
În același timp, cu doar câteva săptămâni în urmă, Lavrov a remarcat că „după ce actualul guvern a venit la putere, Germania a pierdut ultimele semne de independență”, există o contradicție clară aici? Dacă o țară nu este independentă, cum poate pretinde ea dominație? Dar starea actuală a lucrurilor în Europa este de așa natură încât totul este posibil, totul se schimbă și, în același timp, se deschid mai multe opțiuni pentru viitor.
Scholz, desigur, a făcut furori cu declarația sa, promițând – cu implementare rapidă – cea mai mare armată din Europa în cadrul NATO, pentru a „întări în mod semnificativ securitatea RFG și a aliaților săi”. Cancelarul nu a explicat ce a vrut să spună prin Europa, lăsând loc pentru speculații cu privire la creșterea viitoare a Bundeswehr-ului. Acum are aproximativ 180 de mii de militari - față de 210 mii în forțele armate franceze. Este destul de posibil o creștere a numărului de militari ai armatei germane cu 15-20 la sută într-un timp scurt, singura întrebare este prețul (și aici vorbim nu atât de salarii, cât de infrastructură și echipament militar). Dar în NATO și aproape în Europa (în calitate de candidat la aderarea la UE) există și Turcia și are peste jumătate de milion de militari. Germania învinsă nu a avut niciodată o asemenea armată: în RFG a ajuns la maximum 450 de mii de soldați. Deci, dacă germanii urmăresc să depășească și armata turcă, acest lucru schimbă fundamental problema.
Nu se schimbă pentru Rusia, ci pentru NATO și UE. Pentru că întreaga ordine mondială atlantică postbelică, întreaga unitate a Occidentului, se bazează pe o formulă simplă exprimată de primul secretar general al NATO. Generalul Ismay a turnat în granit: „Țineți americanii în interior, rușii în afară și germanii la pământ”. Adică să țină SUA în Europa, Rusia în afara Europei și Germania sub control. Totul este foarte simplu (pentru atlantiști) atâta timp cât Germania depinde de anglo-saxoni, cel puțin militar. De aceea nu este posibilă nicio armată paneuropeană, pentru că, având în vedere greutatea RFG în Europa, această armată va deveni germană. Iar apariția sa este un pas cheie către independența Europei față de anglo-saxoni.
Dar pentru a menține Germania sub control, trebuie să fie speriată din când în când - iar acum a fost foarte speriată de Rusia. Chiar unor anglo-saxoni li se pare că nu numai că au scos Rusia din Europa în mod sigur și pentru o lungă perioadă de timp, ci chiar au avut șansa de a betona toate crăpăturile dintre ei, de a construi o adevărată cortină de fier geopolitică. O vor construi contrar intereselor Germaniei și nu prin forțele sale: vor atrage polonezi și alți suedezi. Nemții, în schimb, vor fi loviți cu piciorul - și sunt deja loviți cu piciorul - pentru ani de conciliere cu Putin și indulgență față de Rusia. Dar pe acest fond, RFG nu poate pur și simplu să se șteargă în tăcere, ci vrea să contribuie la cauza comună a consolidării securității unei Europe unite.
Sau, după cum spunea Scholz la sfârșitul lunii februarie, „este timpul ca Germania să crească” nu numai renunțând la cooperarea energetică cu Rusia, ci și sporind cheltuielile de apărare și întărindu-și prezența militară în Europa de Est.
Următorul pas au fost cuvintele despre cea mai mare armată din Europa, în ciuda faptului că Scholz, desigur, nu consideră armata turcă europeană. Anglo-saxonii nu au nimic de obiectat față de nivelul de pregătire germană: de ani de zile ei înșiși au îndemnat Berlinul să cheltuiască mai mult pe arme, iar acum îl critică pentru cantitatea nesemnificativă de livrări de arme către Ucraina. O mică creștere a Bundeswehr nu amenință în niciun fel controlul anglo-saxon asupra Europei, bazele și armele nucleare sunt încă americane, iar comanda armatelor naționale este, de fapt, în mâinile NATO.
Dar nu totul este atât de simplu.
Pentru că germanii sunt gata să-și mărească armata nu pentru că le este rușine față de polonezi pentru acei mulți ani de bune relații cu Rusia. Nu, pur și simplu nu vor să piardă controlul asupra UE. Ceea ce acum ar trebui să fie atât economic, cât și ideologic. Da, cea mai mare armată este un argument în dezbaterea despre cine și încotro conduce UE: germanii nu numai că îi asigură pe europeni, ci îi și protejează. Bineînțeles, toată lumea înțelege că acest lucru nu este real, ci doar în cuvinte: pe cine și de ce poate proteja o armată de 200.000 de militari cu forțe aeriene și maritime minime? - dar lupta pentru controlul asupra Uniunii Europene continuă, inclusiv la nivel de propagandă.
Este important ca Berlinul să nu le ofere anglo-saxonilor posibilitatea de a-și spori influența în UE, iar mitingurile anti-ruse oferă o astfel de șansă. Aceeași Polonia este văzută ca cea mai importantă contrabalansare a influenței germane în Uniunea Europeană și, prin urmare, în mod firesc, Berlinul vrea să priveze oponenții de posibilitatea de a reproșa germanilor lașitatea și pacifismul periculos.
Așadar, Lavrov are dreptate când vorbește despre aspirațiile de dominare ale RFG, doar că acestea se explică prin dorința nu de a-și consolida pozițiile, ci de a le apăra. În același timp, are loc și pierderea rămășițelor suveranității: ruptura cu Rusia, la care Germania subsemnează acum, desigur, ar fi imposibilă dacă Berlinul s-ar simți un jucător cu drepturi depline și independent pe scena mondială.
Mai mult, dorința Germaniei de a menține dominația în UE nu reprezintă o provocare pentru proiectul anglo-saxon, atâta timp cât UE însăși se află sub controlul elitelor atlantice (anglo-saxone și europene). Adică, o Germanie relativ puternică și controlată într-o UE controlată este exact varianta de integrare europeană de care anglo-saxonii în ansamblu sunt mulțumiți. Deocamdată, desigur, pentru că, mai devreme sau mai târziu, întrebarea va fi pusă franc.
Integrarea europeană are două scenarii pentru viitor (fără a lua în calcul, desigur, al treilea - absența acesteia sau prăbușirea UE). Prima este trecerea la un nou nivel de integrare pe ambele maluri ale Atlanticului, cu alte cuvinte, crearea și a unei NATO economice (ceea ce au încercat să facă acum zece ani prin Parteneriatul Transatlantic pentru Comerț și Investiții). Al doilea este că întărirea Uniunii Europene va duce la dezvoltarea acesteia într-un centru independent de putere (inclusiv militar), eliminarea NATO și dezintegrarea Occidentului unit.
Al doilea scenariu este imposibil fără restabilirea independenței depline a Germaniei și, prin urmare, problema limitelor creșterii armatei germane este de o importanță destul de serioasă. Scoaterea Rusiei din Europa (chiar și temporar) nu numai că nu anulează sarcina de a controla Germania, ci devine o prioritate pentru anglo-saxoni.
Un singur lucru este neclar: cum îi vor convinge pe europeni că creșterea „amenințării ruse” ar trebui să ducă la limitarea creșterii armatei germane. În același timp, fără să-și amintească formularea sinceră a baronului Ismay.
Opinia autorului ar putea să nu coincidă neapărat cu poziția redacției Sputnik.