În spatele cuvintelor zgomotoase despre unitatea și fermitatea poziției UE față de Rusia și în evaluarea crizei geopolitice din Ucraina („condamnăm, considerăm că este inacceptabil, facem tot posibilul să sprijinim Kievul”), s-a rătăcit o scurtă remarcă a șefului Cabinetului de Miniștri al Italiei, Mario Draghi, care a remarcat cu modestie că „aproape toate țările importante ale comunității sunt împotriva statutului de candidat la UE al Ucrainei”.
Așa cum se știe, faptele neplăcute este mai bine să fie comunicate politicos, liniștit și aparent întâmplător.
Și în cuvintele unuia dintre cei mai buni bancheri ai continentului (Draghi într-o astfel de instituție precum Goldman Sachs era responsabil în mod specific de direcția europeană, iar apoi a condus Banca Centrală a Italiei, apoi întreaga BCE), se ascunde, de fapt, chintesența speranțelor neîmplinite ale Kievului în posibilitatea de a vorbi pe picior de egalitate.
Ucraina, bineînțeles, va fi alimentată prin aruncarea de pomeni, dar în viitorul apropiat și previzibil ea nu va avea voie să stea la această masă, nici măcar pe un scaun lateral.
Pentru a îndulci pilula refuzului și pentru a se salva de noua isterie de la Kiev, Bruxelles-ul a decis că ar fi mai bine să dea bani autorităților ucrainene nervoase.
Acestea au spus că au nevoie de aproximativ cinci miliarde de euro pe lună pentru a „se ocupa de agresor”. Bruxelles-ul a promis că va da nouă miliarde în monedă europeană comună. Adică, în termen de două luni, Kievul va avea posibilitatea de a-și îndeplini obligațiile bugetare interne. Adevărat, europenii (toți sunt fie bancheri, fie finanțatori, fie avocați) au remarcat din nou cu blândețe că aceste miliarde nu pot fi „luați de pe noptieră și cheltuiți oricum”, ci sunt sub formă de credite. Cu alte cuvinte, au dat Kievului un împrumut. Da, pe termen lung. Și da, la dobânzi mici. Dar, în orice caz, au dat banii altora și pentru o vreme, iar Ucraina va trebui să ramburseze această nouă datorie cu proprii bani ei pentru totdeauna.
Dar odată ce a început „balul”, atunci să se meargă până la capăt.
Bruxelles-ul, urmărind cu grijă să nu-ș tragă un glonte în picior, a decis, de asemenea, „să priveze Rusia de profiturile extraordinare pe care Kremlinul le încasează din vânzarea transportatorilor de energie”.
Embargoul este impus petrolului care este transportat în cisterne. Europa va trebui să renunțe la aurul negru care sosește pe mare, în următoarele șase luni.
De îndată ce cei doi birocrați central-europeni - von der Leyen și Michel - au anunțat acest lucru, prețul barilului la bursa de valori din Londra a crescut constant. Concomitent cu această statistică îmbucurătoare pentru brokerii de petrol, au devenit cunoscute și alte date care i-au făcut să plângă pe locuitorii obișnuiți ai continentului: inflația din țările din zona euro, tocmai în acele state care sunt dornice să susțină Ucraina, progresul și democrația, a depășit bariera de opt procente. Și aceasta este temperatura medie, după cum se spune, în spital. În aceeași Lituanie, unul dintre cei mai înflăcărați susținători ai libertății ucrainene, se prevede deprecierea banilor cu aproape 17 la sută.
Europa Unită, care a crezut mereu că este buricul Pământului, a fost surprinsă să afle în ziua în care a ajuns la un acord cu mare greu, răsucindu-și brațele și făcând promisiuni, privind al șaselea pachet de măsuri restrictive împotriva Rusiei, că țițeiul rusesc a găsit imediat noi piețe. India a precizat la nivel oficial că va crește importurile de petrol din Rusia de nouă ori față de importurile de anul trecut ale acestei mărfi.
Surpriza a fost atât de mare încât au existat voci care să impună sancțiuni și împotriva Indiei, astfel încât Delhi să fie presat – aici nici Borrell nu a rezistat, în mod special a declarat că „nu suntem atât de puternici”. Atunci cei mai zgomotoși au vrut să facă presiuni asupra asigurătorilor să refuze să asigure transportatorii marini de petrol. Și atunci le-a căzut fața liderilor Maltei și Greciei. Totuși, în economia lor, tancherele și transportul petrolului și produselor petroliere au fost cea mai importantă sursă de venituri ale statului încă de pe vremea bătrânilor Onassis și Niarchos.
Viktor Orban poate fi considerat excepțional în această situație. Oricât de mult au încercat liberalii din Europa Centrală să-l mituiască sau să-l seducă, premierul ungar nu a cedat și nu și-a dezamăgit alegătorii.
„Am reușit să ne respectăm promisiunile făcute de guvern familiilor din țara noastră, prevenind cu succes încercarea Comisiei Europene de a interzice utilizarea petrolului rusesc în Ungaria”, a spus Orban într-un comunicat.
Desigur, orice pachet de măsuri restrictive anti-ruse nu poate să nu conțină setul de serviciu.
În primul rând, sancționarea „persoanelor apropiate împăratului” (o traducere liberă a cuvântului „oligarhi”), Bruxelles-ul numărând aproximativ opt duzine de oameni dintre aceștia.
În al doilea rând, „deswiftizarea” băncilor. Este caracteristic faptul că europenii „deswiftizează” acele instituții care, în general, nu depind foarte mult de operațiunile lor internaționale, întrucât și-au concentrat activitățile asupra Rusiei și țărilor sale prietene.
În al treilea rând, așa cum cred părinții (și mamele) actualei democrații europene, este imposibil să impunem sancțiuni asupra economiei (dorind să preia Rusia), lăsând Rusiei o fereastră (sau gol) pentru a-și transmite punctul de vedere. Prin urmare, s-a discutat o interdicție privind difuzarea posturilor de televiziune de stat ruse pe teritoriul unit, unde toate libertățile, toate drepturile triumfă și toate florile și toate culorile opiniilor înfloresc.
Tema ecologiei și ecologizarea în continuare a economiei a fost atinsă în diferite părți. Este deosebit de plăcut că s-a discutat de persoane care călătoresc exclusiv cu avioane private, precum și de mașini cu mulți cilindri cu șofer și însoțite de mai multe mașini de pază. Dar însăși discuția a avut loc într-o încăpere bine luminată de candelabre de designer cu o temperatură ideală, care este menținută nu prin deschiderea unor ferestre simple sau a traverselor rustice, ci printr-un sistem puternic de aer condiționat.
Ei bine, cum altfel?
Bicicletele și scuterele pe care sunt puși europenii de către liderii lor sunt rezervate exclusiv alegătorilor, contribuabililor și altor „vaci de bani ai progresului”, în timp ce mașinile de lux sunt pentru cei care s-au autodesemnat lideri morali și politici.
Subiectul securității („nu uitați că ursul rus și-a îndreptat deja labele musculare cu gheare lungi spre voi”) nu putea fi ignorat în acest moment politic dificil.
Chiar și germanii, care de două ori au început războaie și de două ori au capitulat necondiționat în ele, au pierdut milioane de oameni pe front și în rândul populației civile, apoi s-au pocăit multă vreme de militarismul lor, au decis, aparent, să revină la cele vechi. Și în legătură cu aceasta, bugetul Bundeswehr a fost majorat brusc: cancelarul guvernului federal a anunțat că investițiile se vor ridica la aproximativ o sută de miliarde de euro. S-a începeput.
Nici Franța nu vrea să rămână în urma Germaniei. Macron intenționează, de asemenea, să revizuiască bugetul militar – și tot în creștere.
Această promisiune este minunată pentru că în momentul în care președintele vorbea despre armată, aceeași armată a continuat să-și retragă unitățile din Mali pentru a evita rușinea în maniera afganeză. Apropo de pregătirea pentru luptă a armatei: Franța în Sahel a suferit, în general, o înfrângere. Și dacă ar fi nevoie de apărare în cazul unui conflict militar, atunci, așa cum au spus experții, țara ar avea rezerve și capacități pentru comanda operațională și controlul trupelor pentru câteva zile.
Un nou pachet de sancțiuni anti-ruse este introdus de cei care preferă să folosească vehicule de lux, își petrec orele de lucru în camere cu ventilație excelentă și aer purificat, mănâncă corect și variat, cei care preferă să nu știe ce se întâmplă în viața oamenilor care depind de deciziile lor, care văd sucul de merișor în loc de sânge și percep isteriile ieftine drept suferință.
Ideea nu este atât că aceste personaje ale establishment-ului european sunt teribil de departe de oameni, ci că și-au arogat dreptul de a decide ce este bine și ce este rău, de a numi pe cel drept și de a-i stigmatiza pe vinovați. Și, de asemenea, limitează concurența normală în afaceri și îi reduc la tăcere pe cei care nu sunt de acord cu ei.
Uzurpatorii și falșii politicieni ajung de obicei la un final trist. Și chiar introducând al șaselea, precum și al douăzeci și șaselea, precum și al treizeci și șaselea pachet de sancțiuni, este puțin probabil ca această soartă tristă să fie evitată, în ciuda tuturor retoricii și asigurărilor de unitate.