CHIȘINĂU, 26 mai - Sputnik. Avocații fostului președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon, nu ar fi făcut cunoștință până la această oră cu anexele și nici cu demersul în sine privind aplicarea măsurii preventive de 30 de zile de arest pentru fostul președinte.
Despre aceasta a anunțat avocatul Maxim Lebedinschi, înainte de începerea ședinței de judecată în cadrul căreia judecătorii vor decide dacă va sta sau nu Igor Dodon în următoarele 30 de zile în arest.
„Doar ni s-a comunicat despre cererea privind măsura preventivă de arest pe termen de 30 de zile. Este o încercare de a pune presiune asupra domnului președinte. Este clar că este un dosar politic. Nu este unul bazat pe fapte”, a declarat avocatul lui Igor Dodon.
Maxim Lebedinschi mai spune că informațiile lansate în spațiul public privind sumele enorme de bani care ar fi fost găsite la domiciliul lui Dodon, nu corespunde realității.
„Dovezile vor fi prezentate în timp. La moment nu putem destăinui detalii din anchetă. Ce ține de bunurile altor persoane care au muncit o viață întreagă și au încercat să-și facă o afacere se încearcă a se invoca că ar aparține lui Igor Dodon, ceea ce nu corespunde realității”, a precizat Maxim Lebedinschi.
Acesta mai spune că au fost rugați de procuror să nu facă publică suma exactă de bani care a fost ridicată de la domiciliul fostului președinte. Mai mult, acesta precizează că nu este vorba de zeci de mii de euro cum s-a anunțat anterior.
Între timp, la sediul Judecătoriei Chișinău cu sediul la Ciocana a fost adus Igor Dodon. Acesta nu a fost lăsat să facă declarații.
Avocatul Maxim Lebedinschi precizează că aceasta este încă o dovadă de încercare de a-l intimida, de a-i interzice dreptul la libera exprimare - o modalitate de exercitare a dreptului la apărare.
„Procurorii ies și spun ce consideră ei și ce vor ei. Perchezițiile încă nu erau finalizate, dar ei deja organizau conferințe de presă. Igor Dodon este plasat intenționat la izolatorul Direcției de Poliție a municipiului Chișinău unde condițiile nu sunt cele mai bune. Organul de urmărire penală se află la CNA, acolo este izolator, dar a fost dus la cel de la Poliție intenționat”, a mai spus Lebedinschi.
Întrebat ce presupune „trădarea de patrie”, una din învinuirile aduse fostului președinte, avocatul acestuia a precizat că asta nu este decât o modalitate de a atrage atenția publicului și a da greutate dosarului.
Trebuie precizat, membri ai Partidului Socialiștilor și simpatizanți ai acestuia s-au adunat în fața Judecătoriei cu sediul la Ciocana. Aceștia cer libertate fostului președinte al Republicii Moldova.