Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Activitatea mai multor grădinițe din Capitală va fi parțial suspendată pe perioada de vară

Activitatea mai multor grădinițe din Capitală va fi parțial suspendată pe perioada de vară.
Sputnik
CHIȘINĂU, 24 mai – Sputnik. Peste 40 de grădinițe din Capitală și din suburbii își vor suspenda parțial activitatea pe perioada de vară, în legătură cu desfășurarea lucrărilor de reparație sau din cauza lipsei de personal calificat în blocurile alimentare. Anunțul a fost făcut de către șeful adjunct al Direcției generale educație, tineret și sport, Andrei Pavaloi, în ședința operativă a serviciilor municipale.
Pe perioada sistării activității, copiii care frecventează instituțiile respective vor fi transferați în grădinițele din apropiere, la solicitarea părinților.
„Începând cu luna iunie, din cele 140 de instituții de educație timpurie din municipiu, s-a solicitat suspendarea temporară a activității în 41 de grădinițe, inclusiv cinci din suburbii. În această perioadă, vor fi efectuate lucrări de reparații curente sau capitale”, a spus Pavaloi.
Conform Primăriei Capitalei, pentru efectuarea lucrărilor de reparație, în acest an, municipalitatea a alocat 30 milioane de lei.
Politică
Reacția MAEIE la declarația privind livrarea de armament Republicii Moldova