Editoriale
Editorialiștii Sputnik și RIA Novosti analizează procesele politice și sociale din țara noastră și din lume și fac pronosticuri privind evoluțiile ulterioare

Prețul plătit de Moldova pentru succesul turneului european al Maiei Sandu

Un paradox pe care nu-l poți trece cu vederea în contextul succesului înregistrat de Maia Sandu în turneul său european la Paris și Bruxelles.
Sputnik
Maia Sandu și guvernarea ei confirmă o regulă tristă pentru Republica Moldova, care tinde să devină axiomatică, dacă nu deja este: atunci când la putere se află o formațiune politică pro-europeană, și mai ales, dacă aceasta se bucură de o reală susținere din partea Occidentului, treburile în țară merg din rău în mai rău.
Socotiți și dumneavoastră: este fără putință de tăgadă că nici o guvernare de până acum instalată la Chișinău nu a avut relații atât de bune, atât de strânse cu Occidentul precum o are cea a Maiei Sandu. Și la fel de evident este că nicio guvernare de până acum nu a ajuns la contraperformanța de ajunge la o inflație anuală de 27,07 la sută și la prețuri atât de mari, încât o parte importantă din produsele de consum curent, inclusiv de primă necesitate – atenție!, nu de lux - să ajungă a fi, pur și simplu, inaccesibile pentru o parte importantă a populației. Vă dau doar un exemplu, prețul pentru un litru de benzină, care nu este un lux, ci o necesitate, a trecut de 30 de lei! Știți ce înseamnă acest preț la benzină? Asta înseamnă că un pensionar care ridică o pensie de două mii de lei (pe care Sandu și PAS se laudă că au majorat-o) își poate permite să procure de această pensie, într-o lună, doar vreo 66 de litri de benzină, adică să facă plinul odată la autoturism și a doua oară să toarne în rezervor nici măcar jumătate. Și atât, fără a mai putea suporta alte cheltuieli pentru hrană, medicamente, întreținere. De prețul la gaz nici nu mai vorbesc, acesta va face ca la iarnă mai bine de jumătate din populația țării să ajungă în colaps financiar, când veniturile vor fi mult sub plata făcută doar pentru gaz.
Acum un an și jumătate, când Maia Sandu a momit electoratul cu tot felul de povești numai bune de a prosti un popor sărac, de genul luptei cu corupția, una dintre promisiunile făcute de Maia Sandu a fost să scoată țara din izolarea internațională la care au adus-o regimurile anterioare: cel al lui Plahotniuc și apoi cel al lui Dodon. A promis și a făcut – astăzi Republica Moldova nu mai este izolată internațional. În același timp, tot guvernării pro-occidentalei Maiei Sandu îi revine “meritul” de a fi înghețat sau, în general, de a fi abandonat toate proiectele de infrastructură desfășurate atunci, nu mai vorbesc de inițierea unor noi. Nu se mai construiesc apeducte, sisteme de canalizare, drumuri. Șoselele nici măcar nu se mai repară, nu se mai cârpesc, astfel că în curând unele vor ajunge impracticabile
Acum de se întâmplă asta, de ce acest paradox, căci s-ar părea că prietenia cu prosperul Occident ar trebuie să se materializeze în noi proiecte economice sau, cel puțin, să nu să se ajungă la o inflație anuală de aproape 30 la sută? Un răspuns al fi că guvernările anterioare, lipsite de sprijinul prosperilor occidentali, au știu că se pot baza doar pe propriile forțe și au acționat în consecință, pe când PAS și Maia s-au culcat pe o ureche în așteptarea ajutorului și bunăstării promise de occidentali.
Sau s-ar putea ca pricina să fie alta: prietenia occidentalilor asta și înseamnă - inflație astronomică, prețuri galopante, venituri diminuare, sărăcirea totală a populației și multă pălăvrăgeală despre democrație, bunăstare, lupta cu corupția și principii și valori.
Analize și opinii
Maia Sandu i-a cucerit pe cei din UE. Nu și Republica Moldova