CHIȘINĂU, 20 mai - Sputnik. Lucrările de demolare a clădirii Hotelului Național sunt sistate. Specialiștii din cadrul Primăriei pregătesc dispoziția de revocare a autorizației de demolare a clădirii, în urma încălcărilor depistate la fața locului.
„Ieșind în teren, specialiștii din cadrul Direcției Arhitectură și Direcției Transportului au depistat mai multe nereguli, inclusiv ce ține de amplasarea gardului pe drumul public și stoparea circulației rutiere, fără a avea vreun temei juridic”, precizează serviciul de presă al Primăriei.
Totodată, s-a menționat că pentru aceste lucrări, dar și pentru sistarea circulației pe partea carosabilului nu a fost emisă o dispoziție de către Primărie. Mai mult, municipalitatea spune că poliția trebuia să intervină imediat pentru a stopa încălcările comise.
Agenția de Supraveghere Tehnică urmează să verifice declarația de începere a lucrărilor și faptul dacă antreprenorul general deține proiect de execuție a lucrărilor de demolare coordonat în modul stabilit de legislație.
Precizăm, Primăria a anunțat în această dimineață că autorizația de demolare a clădirii a fost emisă la data de 04 iunie 2021, cu termenul de executare a lucrărilor de 12 luni, respectiv termenul de începere a lucrărilor de 6 luni.
„Termenul de începere a lucrărilor decurge din data emiterii autorizației de desființare. Iar termenul de execuție a lucrărilor este stabilit de 12 luni din data notificării începerii lucrărilor de către beneficiar”, mai precizează Primăria Chișinău.
Totodată, termenul de autorizație nu a fost prelungit și alte acte permisive nu au fost emise, inclusiv de instalare a gardului de împrejmuire.