CHIȘINĂU, 19 mai – Sputnik. Deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor vor propune la ședința de astăzi a Parlamentului inițierea procedurii de demitere a guvernatorului Băncii Naționale a Moldovei, Octavian Armașu. Anunțul a fost făcut în această dimineață de deputatul Vlad Bătrîncea în cadrul unei briefing de presă.
"Astăzi vom propune un proiect de hotărâre privind inițierea procedurii de demitere a guvernatorului BNM. Nu este un joc politic, nu este legat cu agenda altcuiva, problemele de la Banca Națională noi socialiștii le semnalizăm deja o bună perioadă de timp", a declarat Bătrâncea.
Amintim că astăzi deputații se întrunesc în ședință plenară. La ședința parlamentului este așteptat guvernatorul Băncii Naționale, Octavian Armașu, pentru a fi audiat. Propunerea de chemare în fața aleșilor poporului îi aparține deputatului PAS Dumitru Alaiba și a fost susținută de deputații din alte fracțiuni.
„Trecem printr-o perioadă destul de complicată, economic vorbind. În țara noastră inflația trece mult peste media celei din regiune. Avem instituție responsabilă de controlul prețurilor, de gestionarea inflației, care este Banca Națională a Moldovei. Propunem să-l invităm pe guvernatorul BNM, în primul rând, la Comisia economie, buget și finanțe pentru a înțelege cum anume BNM gestionează inflația”, a declarat deputatul Dumitru Alaiba la ședința de săptămâna