CHIȘINĂU, 19 mai – Sputnik. Ministrul de externe al Austriei, Alexander Schallenberg a arătat că în privința neutralității Austriei, spre deosebire de Finalnda și Suedia, ”situaţia este puţin diferită pentru noi”, invocând sprijinul public ”covârşitor” în Austria în favoarea neutralităţii.
Schallenberg a mai afirmat că ţara sa, care îşi asigură 80% din gazul natural din Rusia, va continua să livreze sprijin umanitar Ucrainei, nu însă şi arme letale.
„Ajutăm la o scară mare, dar nu cu muniţie de război, şi cred că ajutorul pentru Ucraina nu poate fi redus doar la muniţie de război”, a menţionat el.
Finlanda şi Suedia şi-au depus oficial miercuri cererile de aderare la NATO, una din cele mai semnificative modificări în arhitectura de securitate europeană din ultimele decenii, nu în ultimul rând pentru că Finlanda împarte cu Rusia o graniţă de 1.300 km.