Internațional
Urmăriți site-ul Sputnik Moldova pentru a fi la curent cu noile evoluții în politica internațională și relațiile dintre țări.

România va saluta intenţia Finlandei şi a Suediei de a se alătura NATO

Ministrul român al Afacerilor Externe va participa sâmbătă, 14 mai 2022 și duminică, 15 mai 2022, la reuniunea informală a miniştrilor de externe din statele membre NATO. El va reitera susţinerea României pentru politica NATO a "uşilor deschise".
Sputnik
CHIȘINĂU, 15 mai - Sputnik. Ministrul român al Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, participă sâmbătă, 14 mai 2022 și duminică, 15 mai 2022, la reuniunea informală a miniștrilor de Externe din statele membre NATO. Reuniunea se va desfășura la Berlin.
MAE anunță că agenda discuţiilor este consistentă, reuniunea fiind deosebit de importantă ca reper în pregătirea reuniunii liderilor de la Madrid, de la finalul lunii iunie.
Discuţiile vor viza teme de actualitate şi interes sporit pentru Alianţă, cu accent pe deciziile anticipate pentru Summitul NATO, în special în ceea ce priveşte Noul Concept Strategic al NATO, politica "uşilor deschise", implicaţiile agresiunii militare a Rusiei împotriva Ucrainei asupra securităţii euroatlantice şi, pe acest fond, adaptarea consistentă a posturii de descurajare şi apărare, informează mae.ro.
De asemenea, aliaţii vor avea şi un schimb de opinii aplicat cu miniştrii de externe din Finlanda şi Suedia, doi dintre cei mai apropiaţi parteneri ai NATO, asupra perspectivelor celor două state de a se alătura Alianţei.
Ministerul român al Afacerilor Externe subliniază că Bogdan Aurescu va reitera susţinerea României pentru politica NATO a "uşilor deschise" şi va saluta intenţia Finlandei şi a Suediei de a se alătura Alianţei, în vederea consolidării securităţii euroatlantice.
Rusia
Putin și Niinistö au discutat despre intenția Finlandei de a adera la NATO
Cu prileul reuniunii, Bogdan Aurescu va sublinia şi evaluările României ”privind consecinţele pe termen lung ale agresiunii ruse asupra securităţii euroatlantice şi a arhitecturii de securitate europene, precum şi importanţa continuării, de o manieră susţinută, a procesului de consolidare pe termen lung a posturii NATO de descurajare şi apărare pe Flancul Estic, în special la Marea Neagră”.
În cadrul discuţiilor privind pregătirea Summitului NATO de la Madrid, ministrul Bogdan Aurescu va reitera necesitatea ca viitorul Concept Strategic al NATO să reflecte, în mod realist şi adecvat, noul context de securitate cu care se confruntă Alianţa, şi să sublinieze prioritatea acordată de Alianţă apărării colective, ca sarcină principală a NATO.
De asemenea, ministrul român va reitera necesitatea de continuare a sprijinului pentru creşterea rezilienţei Ucrainei, precum şi a altor parteneri, precum Georgia şi Republica Moldova.
Această reuniune reprezintă a patra întâlnire a miniştrilor de externe din statele NATO în cursul lui 2022.
Două dintre întâlniri au avut caracter extraordinar (7 ianuarie şi 4 martie) şi o a treia formală, aflată pe calendarul anual de reuniuni (6-7 aprilie).
Rusia
Lavrov: Uniunea Europeană pierde semnele de independență