Rusia
Aflați ultimele noutăți din Rusia, știri care reflectă aspecte sociale și politice, relațiile cu alte state, inovațiile tehnologice, declarațiile președintelui țării, Vladimir Putin, și ale altor oficiali.

“Gazprom” livrează gaz prin Ucraina către UE conform contractului

“Gazprom” livrează gaz prin Ucraina către UE conform contractului, serviciul de tranzitare fiind deja plătit
Sputnik
CHIȘINĂU, 11 mai – Sputnik. „Gazprom” își îndeplinește obligațiile față de consumatorii europeni, furnizează gaz pentru tranzit prin Ucraina în conformitate cu normele contractuale, iar serviciile de tranzit sunt plătite, a declarat reprezentantul oficial al companiei Serghei Kuprianov, fiind citat de RIA Novosti.
Marți Gazprom a primit o notificare oficială de la Operatorul Rețelelor de Transport a Gazelor Naturale al Ucrainei că partea ucraineană, din cauza unei situații de forță majoră, încetează să accepte din 11 mai gaze pentru tranzit prin stația de măsurare a gazelor ucraineană Sohranovka. Operatorul Rețelelor de Transport a Gazelor Naturale al Ucrainei propune transferul tuturor volumelor de tranzit către stația de măsurare a gazelor „Sudja”.

"Gazprom își îndeplinește pe deplin toate obligațiile față de consumatorii europeni, furnizează gaze pentru tranzit în conformitate cu contractul și acordul de operator, serviciile de tranzit au fost integral plătite”, a comentat situația un reprezentant Gazprom, el fiind citat pe canalul Telegram al companiei.

În același timp Gazprom anunță că din 11 mai Ucraina dorește să reducă volumele de gaze naturale tranzitate prin stația de măsurare a gazelor ucraineană Sohranovka către consumatorii europeni.
Naftogaz a informat Gazprom despre diminuarea volumului de gaz pompat din Rusia la ieșirea din rețelele de transport a gazelor ale Ucrainei, în timp ce a continuat să furnizeze combustibil albastru către stația de măsurare a gazelor ucraineană Sohranovka, a declarat reprezentantul oficial al companiei ruse Serghei Kupriyanov.
„În același timp, a fost primită o notificare de la Naftogaz a Ucrainei că dacă gazul continuă să fie furnizat din partea rusă către stația de măsurare a gazelor ucraineană Sohranovka, volumele la punctele de ieșire din GTS al Ucrainei vor fi reduse în consecință”, a spus Kuprianov.
Economie
Cum arată planul de reacție a UE la o eventuală sistare a livrărilor de gaz de către Rusia