CHIȘINĂU, 6 mai – Sputnik. Serviciul de presă al Președinției anunță că Maia Sandu a avut joi discuții cu mai mulți oameni din localitățile din regiunea transnistreană în cadrul vizitelor în două localități de lângă Nistru – Boșcana și Coșnița.
„Și la Boșcana, pe malul drept, și la Coșnița, pe malul stâng, oamenii sunt îngrijorați de situația din regiune. I-am asigurat că securitatea cetățenilor de pe ambele maluri este preocuparea noastră majoră și că vom depune toate eforturile pentru a păstra pacea și liniștea în țara noastră”, a fost mesajul Maiei Sandu.
Potrivit Președinției, în discuțiile cu localnicii au fost abordate și problemele economice și sociale, amplificate de crizele cu care ne confruntăm. Au fost discutate și aspecte ce țin de reforma justiției și securitatea energetică.
Sandu a menționat că sunt multe lucruri de făcut pentru a îmbunătăți condițiile de viață ale oamenilor.
„Dar acum, mai mult ca altădată, este important să fim uniți și să răspundem la provocări cu solidaritate și responsabilitate, ca o societate matură care-și asumă pe deplin calea de dezvoltare aleasă - o cale pașnică, democratică. O cale europeană”, a mai declarat Sandu.
Chiar dacă nu găsește motive să discute direct și cu autoritățile de la Tiraspol, cum o făceau anterior predecesorii săi, pentru a soluționa problemele oamenilor legate de situația din regiune, e bine, totuși, că Maia Sandu încearcă să aibă o anumită comunicare măcar cu cetățenii noștri din stânga Nistrului. Fie, deocamdată, și cu grupuri mici, selectate, probabil, astfel încât să fie garantată desfășurarea întrunirilor așa cum își dorește echipa prezidențială.