Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Motorina și benzina se scumpesc din nou: Cât vor costa pe 4 mai

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică anunță prețuri noi plafon la carburanți.
Sputnik
CHIȘINĂU, 3 mai - Sputnik. Carburanții se scumpesc din nou. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică anunță prețuri noi plafon la carburanți, mai mare față de ziua de astăzi.
Astfel, pe 4 mai, pentru un litru de benzină am putea achita cu 15 bani mai mult, adică 27,59 de lei. Prețul pentru motorină ar putea ajunge la 27,48 de lei, cu 19 bani mai mult față de astăzi.
Prețurile maxime de comercializare cu amănuntul a produselor petroliere principale de tip standard se stabilesc de către Agenția Naționala pentru Reglementare în Energetică în baza Metodologiei de calcul și aplicare a prețurilor la produsele petroliere.
Acestea se calculează reieșind din valoarea medie a cotațiilor medii Platts pentru 14 zile anterioare zilei efectuării calculului, rata oficială medie de schimb a monede internaționale în raport cu dolarul SUA pentru 14 zile anterioare zilei efectuării calculului, dar și din marja comercială specifică - AC și TVA cota accizelor și taxa pe valoarea adăugată aplicate în conformitate cu Codul Fiscal al Republicii Moldova.
Societate
Spînu: Avem rezerve de gaz pentru aproape o lună de vară