CHIȘINĂU, 30 apr - Sputnik. În opinia acestor 14 experți, SUA încalcă abuziv normele internaționale și interesele altor state, contribuind la criza economică, umanitară și socială din regiunea Afganistanului, atrag atenția experții, preluați de Radio China.
SUA s-au retras în august 2021 din Afganistan dar mențin înghețate bunurile băncii centrale afgane, în valoarea de 7 miliarde de dolari, având chiar intenția ca să preia jumătate din sumă cu titlul despăgubiri pentru victimele atacurilor teroriste din 11 septembrie 2001.
În contextul în care 23 de milioane de locuitori ai Afganistanului trăiesc în acest moment cu risc de foamete și 4 milioane au rămas și fără locuințe, blocarea banilor de către SUA este o formă de crimă împotriva umanității, atrag atenția experții.
SUA au provocat în 2001, sub pretextul antiterorismului un război în Afganistan, ce a durat 20 de ani și a provocat mai bine de 100 de mii de morți în rândul populației civile și un aflux de 11 milioane de refugiați.
China, care s-a alăturat demersului acestor experți, atrage atenția asupra crimelor de război comise de trupele de ocupație din Afganistan și consideră că dincolo de deblocarea fondurilor Băncii Naționale afgane, e nevoie ca SUA și aliații ei să plătească și despăgubiri de război.