CHIȘINĂU, 29 apr - Sputnik. Ministerul Muncii și Protecției Sociale va putea achiziționa servicii de asigurare a funcționalității Centrelor de plasament pentru refugiați, prin utilizarea unei proceduri simplificate de achiziții publice. Decizia a fost luată de Comisia pentru Situații Excepționale care s-a întrunit în ședință pe 28 aprilie.
Potrivit deciziei CSE, procedura se va aplica și în cazul contractării serviciilor de broker vamal, în scopul gestionării depozitelor de bunuri provenite din ajutoarele umanitare și donații.
De asemenea, CSE a decis să reducă termenul de raportare privind distribuirea loturilor de ajutoare umanitare recepționate. Potrivit modificărilor, raportul privind distribuirea ajutoarelor destinate gestionării crizei refugiaților va fi prezentat în termen de 15 zile lucrătoare, și nu 60, cum era până în prezent.
Totodată, membrii CSE au hotărât să aloce, suplimentar, ministerului Educației și Cercetării din fondul de intervenție al Guvernului, mijloace financiare în sumă de 322,2 de mii de lei. Banii vor fi utilizați pentru acoperirea costurilor de funcționare a Centrelor de plasament temporar pentru refugiați, aflate în subordinea instituției.
Totodată, a fost aprobat cadrul privind activitățile operative desfășurate de Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă în Republica Moldova. Astfel, se permite introducerea și scoaterea bunurilor necesare pentru activitatea Agenției în Republica Moldova fără aplicarea interdicțiilor și restricțiilor.