Internațional
Urmăriți site-ul Sputnik Moldova pentru a fi la curent cu noile evoluții în politica internațională și relațiile dintre țări.

Patru cumpărători din UE au efectuat în ruble plățile pentru gaz

Cel puțin 10 țări din UE şi-au creat conturi bancare rusești şi patru țări europene au efectuat deja plățile pentru gaz către Rusia în ruble.
Sputnik
CHIȘINĂU, 28 apr – Sputnik. Patru țări europene au efectuat deja plățile pentru gaz către Rusia folosind noul mecanism din Moscova bazat pe ruble, a relatat miercuri Bloomberg, citând o sursă apropiată de exportatorul rus de gaze Gazprom.
De asemenea, potrivit publicației, cel puțin 10 țări şi-au creat conturi în ruble la GazPrombank din Rusia, prin care se vor efectua plățile pentru marfa rusească. Acest lucru are scopul de a facilita plățile datorate la sfârșitul lunii mai.
Sursa Bloomberg a spus că este puțin probabil ca Rusia să oprească livrările către alte țări europene, dacă vor refuza noua cerință de plată până atunci.
Rusia a introdus luna trecută noul mecanism de plată bazat pe ruble pentru exporturile de gaze naturale, după ce UE și alte țări au impus sancțiuni împotriva Moscovei pentru operațiunea sa militară în Ucraina. În cadrul noii scheme, cumpărătorii de gaze din aceste țări trebuie să creeze conturi în ruble la GazPrombank.
Acestora li se permite să efectueze plățile în moneda lor la alegere, dar prin acest cont, plățile lor vor fi convertite în ruble pentru a ajunge la furnizorul de gaze.
Măsura Rusiei a surprins mulți lideri din UE, iar mai multe țări, inclusiv Polonia și Bulgaria, au refuzat deschis „să plătească în ruble”. Drept urmare, Rusia a oprit miercuri livrările de gaze către cele două țări.
În total, Rusia furnizează gaze prin conductă către 23 de țări europene.
Politică
Polonia și Bulgaria au rămas fără gaze naturale rusești: Iată motivul