Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Care este situația la punctele de ieșire din regiunea transnistreană

Serviciul Vamal al Republicii Moldova a venit cu precizări privind situația de la punctele de ieșire din regiunea transnistreană.
Sputnik
CHIȘINĂU, 26 apr - Sputnik. Toate punctele vamale care se află la ieșirea din regiunea transnistreană funcționează în mod normal și nu sunt formate cozi, anunță Serviciul Vamal, citat de Ria Novosti.
Precizarea a fost făcută după ce pe rețelele de socializare au apărut informații precum că au fost create cozi de mașini la ieșirea din regiunea transnistreană.
"Toate punctele vamale de la ieșirea din Transnistria, care sunt controlate de autoritățile moldovenești, funcționează în mod normal, nu sunt cozi și nici incidente. Nu s-a înregistrat nimic din ceea ce a apărut pe rețelele de socializare", menționează Serviciul Vamal.
Amintim că în această dimineață au avut loc două explozii în localitatea Maiac din raionul Grigoriopol. Totodată, mai multe explozii au avut loc și luni seara la sediul Ministerului Securității de Stat din Tiraspol.
Podcasturi
Analist politic: Pe teritoriul Moldovei acționează una sau mai multe echipe diversioniste

Președintele țării convoacă Consiliul Suprem de Securitate

Din cauza situației create în regiunea transnistreană, președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, convoacă astăzi ședința Consiliului Suprem de Securitate.
Consiliul Suprem de Securitate se va întruni începând cu ora 13:00, la Președinție. După ședință, la ora 15:00, Maia Sandu va susține un briefing de presă.

Cod roșu de alertă teroristă în regiunea transnistreană

Între timp, în regiunea transnistreană a fost instituit cod roșu de amenințare teroristă. Decizia a fost luată de Consiliul de Securitate al Transnistriei, după ședința condusă de liderul de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski.
Potrivit autorităților din stânga Nistrului, decizia introducerii codului roșu de amenințare teroristă prevede adoptarea unor măsuri suplimentare pentru asigurarea securității societății.
În context, autoritățile transnistrene pregătesc un Decret prin care vor fi sporite „măsurile de securitate" în Transnistria.
Politică
SIS, în contextul situației din regiunea transnistreană: Îndemnăm lumea la calm