CHIȘINĂU, 20 apr - Sputnik. Tariful la gazele naturale pentru consumatorii finali nu va crește. Cel puțin pentru lunile aprilie și mai nu sunt prevăzute astfel de decizii. O precizare în acest sens a fost făcută de către ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, în cadrul unui briefing de presă. Potrivit oficialului, o decizie privind modificarea tarifului va fi luată abia începând cu luna iunie.
„Începând cu luna iunie vom lua o decizie în funcție de prețul de achiziție a gazului. Pe piețele internaționale, prețul la gaz este într-o ușoară scădere” , a declarat Andrei Spînu.
Acesta mai spune că se atestă o situație fără precedent, când prețul la gazele naturale pe timp de vară este mai mare decât pe timp de iarnă.
Amintim, și șeful „Moldovagaz” a anunțat recent că nu va cere Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică să revizuiască tariful la gazele naturale pentru consumatorii finali, cel puțin pentru perioada următoare.