BUCUREŞTI, 19 apr - Sputnik. În primul trimestru al anului 2022, între ianuarie și martie, Produsul Intern Brut (PIB) al Chinei a crescut cu 4,8%, potrivit datelor publicate de guvernul țării.
„În conformitate cu calculele anterioare, creșterea PIB-ului în prima jumătate a anului 2022, în termeni anuali, a fost de 4,8%”, a precizat Biroul de Statistică din China într-un raport.
Rezultatul a depășit așteptările analiștilor care au prezis o performanță de 4,4%.
Potrivit aceluiași raport, în primul trimestru al acestui an, sectorul primar, agricultura, a crescut cu 6% față de aceeași perioadă din 2021, în timp ce sectorul secundar – industrie și construcții – a urcat cu 5,8%. Sectorul serviciilor a crescut cu 4%.
Autoritățile estimează că economia va crește cu aproximativ 5,5% în 2022.
PIB-ul chinez a încheiat anul 2021 cu o creștere de 8,1%, depășind previziunile oficiale de 6%, în ciuda numeroaselor focare locale de coronavirus, a problemelor pe piața imobiliară și a crizei energetice.