El este convins că NATO are nevoie de sabotaj pentru a denigra Moscova în ochii europenilor și americanilor, precum și pentru a justifica sancțiuni și mai dure. Amenințarea este destul de reală – Bruxelles-ul și Washington-ul au multă experiență cu astfel de „înscenări”.
"Linia roșie"
La sfârșitul lunii martie, președintele american Joe Biden a admis posibilitatea intervenției directe a NATO în conflictul armat din Ucraina „dacă Rusia folosește arme chimice”. El a fost imediat susținut de cancelarul german Olaf Scholz și de secretarul general al Alianței Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, spunând că utilizarea agenților chimici de război este o „linie roșie”, urmată de un „răspuns dur și proporțional” din partea Occidentului.
Desigur, ei nu au promis că vor trimite soldați în Ucraina, deoarece sunt destul de conștienți că o ciocnire directă cu Moscova ar putea escalada într-un război nuclear. Cu toate acestea, Washington-ul și Bruxelles-ul au nevoie de o „înscenare chimică” pentru a înăspri sancțiunile și a crește presiunea politică și economică.
"În țările occidentale, presiunea din interior crește în fiecare zi. Apare o situație de zugzwang, când este necesar să se adopte sancțiuni care îi vor lovi pe ei înșiși", crede Konstantin Kosaceov. - „Populației va trebui să-i fie arătat ceva absolut monstruos pentru a justifica creșterea continuă a prețurilor la produsele de bază și a benzinei. Pot fi folosite chiar și arme de distrugere în masă. Pe acest fond, discuțiile politicienilor occidentali despre armele chimice sunt deosebit de îngrijorătoare”.
„Harta” chimică și bacteriologică pentru americani și aliații lor este un casus belli îndrăgit. Secretarul de stat Colin Powell, vorbind în februarie 2003 la ONU, a prezentat o eprubetă cu „bacili antrax”, după care Statele Unite au invadat Irakul. Drept urmare, acolo nu au fost găsite arme de distrugere în masă. Dar provocarea de la ONU a costat Bagdadul distrugeri teribile și sute de mii de morți.
Lecția siriană
Armele chimice aproape că au devenit motivul intervenției la scară largă a Statelor Unite și a aliaților lor în Siria în vara lui 2013. În august, în Ghouta de Est (o suburbie a Damascului), oameni necunoscuți au pulverizat gaz sarin - ucigând între 600 și 1300 de oameni. Americanii au dat vina pe guvernul lui Bashar al-Assad pentru acest lucru și au amenințat că vor lansa rachete și lovituri aeriene asupra întreprinderilor de apărare. Criza a fost rezolvată datorită intervenției ruse: Moscova a convins Damascul să distrugă stocurile de substanțe chimice militare sub supravegherea observatorilor internaționali.
Până în 2017, toate stocurile siriene declarate oficial de substanțe otrăvitoare au fost distruse. Cu toate acestea, pe 4 aprilie, în orașul Khan Sheikhoun, provincia Idlib, s-a produs o dispersie de sarin - 89 de morți, 550 de răniți. Reprezentanții organizației obștești „Câștile Albe”, pe care mulți o consideră complice a militanților, au declarat presei occidentale despre patru „explozii neobișnuit de slabe” caracteristice munițiilor speciale ale aviației. Bineînțeles, au dat vina pe Assad.
Trei zile mai târziu, navele marinei americane au tras cu rachete de croazieră Tomahawk asupra bazei aeriene Shayrat din Siria, de unde ar fi decolat avioanele cu bombe chimice. Incidentul Khan Sheikhoun nu a fost niciodată investigat. Mărturiile Căștilor Albe nu pot fi considerate de încredere, fie și doar pentru că acești „voluntari” nu sunt deloc specialiști în agenți chimici de război. Dar sunt oameni profesioniști de PR care au fost prinși în mod repetat la filmări înscenate, falsuri și minciuni.
Spre exemplu, în ianuarie 2018, când, potrivit acelorași Căști Albe, 13 civili, inclusiv femei și minori, au fost răniți într-un atac chimic în orașul Duma din Ghouta de Est.
Drept dovadă, mass-media occidentală a publicat o secvență video standard: unul și același copil într-o mască de oxigen, care din anumite motive este ținut în mâini în fiecare imagine de oameni diferiți (și în locuri interioare diferite), și o muniție ciudată cu o tijă ruginită și un pahar cilindru în locul focosului . Este foarte asemănătoare cu o mină de mortar improvizată, pe care teroriștii o fac atât de inteligent, și nu cu un proiectil obișnuit în stil de armată.
Cu toate acestea, nimeni din Occident nu a pus la îndoială veridicitatea celor relatate de Căștile Albe. Washington și Bruxelles făceau referire de fiecare dată la falsurile lor, crescând presiunea asupra guvernului Assad.
"Pagube colaterale"
De fapt, în arsenalul serviciilor speciale ucrainene și NATO există arme mai puternice decât atacurile chimice. Încă de la începutul operațiunii speciale rusești, mass-media occidentală, cu perseverență, convinge publicul că „rușii crânceni” lovesc în mod deliberat clădirile rezidențiale și împușcă civili pe străzi. Faptul că infrastructura civilă este lovită în mod regulat de Forțele Armate ale Ucrainei, Batalionul Național, și mai ales apărarea teritorială, este complet ignorat.
Există multe dovezi pe web că Forțele Armate ale Ucrainei plasează în mod deliberat artileria în zone rezidențiale și nu permit localnicilor să se evacueze, ascunzându-se în spatele lor și folosindu-i ca un scut uman. Evident, acest lucru i-au învățat curatorii occidentali, care sunt obișnuiți să lupte în țări străine și numesc cu cinism pierderea civililor „daune colaterale”. Avioanele americane au distrus la sol Mosulul irakian sau Raqqa siriană, dar nimeni din Occident nu a cerut ca sancțiunile să fie impuse Washingtonului.
Deosebit de reprezentativă este „poza” de la Bucea, regiunea Kiev, care a fost răspândită pe scară largă în mass-media europeană și americană. Militanții forțelor de apărare teritorială, care au intrat în oraș pe 3 aprilie (după ce trupele ruse l-au părăsit pe 30 martie), au găsit brusc zeci de cadavre de civili, gropi comune, cadavre cu semne de tortură în subsoluri și alte orori pe străzi. Rușii au fost imediat acuzați de atrocități.
Falsul de la Kramatorsk
Experții au evidențiat însă imediat o serie de ciudățenii în videoclipurile de la Bucea distribuite de autoritățile ucrainene. În primul rând, judecând după starea cadavrelor, oamenii au fost uciși cu maximum două zile înainte de sosirea armatei ucrainene(adică cam pe 1 aprilie, la două zile după plecarea militarilor ruși) : fără semne de descompunere. În al doilea rând, majoritatea cadavrelor aveau mâinile legate cu benzi albe - o marcă de identificare folosită de ruși. În al treilea rând, unii dintre „morți” de pe cadrele video se mișcă. În al patrulea rând, majoritatea cadavrelor sunt îmbrăcate în același tip de haine și zac pe o porțiune limitată a străzii. În al cincilea rând, jurnaliştii ucraineni care au vizitat Bucea pe 2 aprilie nu au raportat nici un masacru. Și există o mulțime de astfel de inconsecvențe.
" Kievul așteaptă cu mare îngrijorare rezultatul bătăliilor pentru Donbas", explică politologul Andrei Suzdalțev. "Ucraina și Statele Unite încearcă să oprească operațiunea specială cu provocări atât de evidente. Există chiar și competiție între ele: cine o va face primul. Este extrem de important pentru americani să arate că lumea occidentală domină. Și au un scop comun - să prezinte Rusia ca pe un diavol".
Nu toate spectacolele pot fi finalizate cu rezultatul dorit. Așadar, pe 8 aprilie, Forțele Armate ale Ucrainei au lovit gara din Kramatorsk cu o rachetă balistică Tocika-U. Peste 50 de oameni au murit. Presa ucraineană și occidentală, desigur, a dat vina pe Moscova. Doar că fotografii cu fragmente de rachetă cu numărul de serie clar care se distinge s-au scurs în presă. S-a dovedit că această muniție provine din arsenalele ucrainene. Apoi, jurnaliştii occidentali, ca la un semnal, au încetat să mai menţioneze Kramatorsk în știrile lor.
Autoritățile din țările NATO și UE au folosit, destul de recent, după standarde istorice, deja moartea în masă a oamenilor ca pretext pentru pedepsirea „indezirabililor”. În ianuarie 1999, poliția iugoslavă a desfășurat un raid în satul kosovar Rechak și a ucis 45 de militanți. Comisia UE i-a înregistrat drept civili. Iată motivul războiului. În campania aeriană a NATO de 78 de zile, mii de oameni au murit, țara a fost distrusă.
Politicienii occidentali, armata și agențiile de informații au o strategie foarte consistentă. Dacă vreo tehnică, provocare sau fals funcționează, nu există nicio îndoială că va fi folosit din nou.