Internațional
Urmăriți site-ul Sputnik Moldova pentru a fi la curent cu noile evoluții în politica internațională și relațiile dintre țări.

Cehia susține dorința Ucrainei, Moldovei și Georgiei de a adera la UE

Ministrul de externe al Cehiei, Jan Lipavsky, susține dorința Ucrainei, Moldovei și Georgiei de a adera la Uniunea Europeană.
Sputnik
CHIȘINĂU, 11 apr - Sputnik. Republica Cehă susține aspirațiile Ucrainei, Moldovei și Georgiei de a deveni state membre ale Uniunii Europene și va ajuta aceste țări, a declarat ministrul de externe ceh, Jan Lipavsky, înaintea reuniunii miniștrilor de externe ai UE, scrie Ria Novosti.
"Republica Cehă susține aspirațiile Ucrainei, Moldovei și Georgiei de aderare la UE. Noi dorim să-i sprijinim pe cât posibil în această aspirație", a spus Lipavsky.
Amintim că astăzi ministrul moldovean de Externe, Nicu Popescu, se află la Luxemburg unde va avea o întrevedere cu comisarul pentru vecinătate și extindere Olivér Várhelyi pentru a primi chestionarul Comisiei Europene cu privire la cererea de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
Anterior, președintele Comisiei Europene Ursula von der Leyen, aflată într-o vizită la Kiev, i-a înmânat președintelui ucrainean Vladimir Zelensky chestionarul cu privire la cererea de aderare a Ucrainei la Uniunea Europeană.
Ucraina a depus cererea de aderare la Uniunea Europeană la data de 28 februarie, iar Republica Moldova și Georgia pe 3 martie.
Politică
Fără acțiuni provocatoare: Tiraspolul neagă declarațiile Statului Major al Ucrainei