CHIȘINĂU, 7 apr - Sputnik. Aproximativ 500 de refugiați din Ucraina, care s-au stabilit temporar pe teritoriul Republicii Moldova, vor merge în Letonia. Primii 30 vor pleca astăzi, 7 aprilie, cu avionul prezidențial al acestui stat.
Despre aceasta a anunțat președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, în cadrul conferinței comune cu președintele leton, Egil Levits, care se află astăzi într-o vizită de lucru în țara noastră.
„Felicităm Moldova pentru reacția promptă la valul de refugiați din Ucraina. 96 de mii de cetățeni ucraineni pe care i-ați ajutat. Pentru țări precum Republica Moldova aceasta este o cifră foarte mare. Suntem recunoscători pentru că ați venit cu aceste politici de găzduire. Știm că nu este doar o politică a Guvernului, este o contribuție a întregii societăți. Din câte cunoaștem majoritatea refugiaților sunt găzduiți de prieteni, cetățenii țării. Noi vom lua 500 de refugiați din Moldova, iar 30 vor merge chiar astăzi cu mine și delegația mea”, a spus președintele Letoniei.
De cealaltă parte, președintele Republicii Moldova a mulțumit Letoniei pentru faptul că a acceptat să primească unii refugiați ucraineni din Republica Moldova.
„Mulțumim și pentru ajutorul care a ajuns astăzi la Chișinău. Suntem recunoscători Letoniei pentru tranziția mărfurilor fără acte permisibile. În această perioadă grea trebuie să facem tot ce ne stă în putere. E datoria noastră să facem acest lucru pentru oamenii din Ucraina, pentru pace”, a declarat Maia Sandu.
Trebuie precizat, în Republica Moldova, la 7 aprilie, se constată un număr de 95 854 de cetățeni străini refugiați din Ucraina. Republica Moldova beneficiază de suport și ajutor umanitar din partea comunității europene, ONU și UNICEF pentru a face față fluxului mare de refugiați în țara noastră.