CHIȘINĂU, 6 apr - Sputnik. Două persoane învinuite de racolarea persoanelor cu probleme financiare, care în schimbul unor sume de bani erau determinați să devină conducători ai unor companii, vor fi trimise pe banca acuzaților.
Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale anunță că a terminat urmărirea penală a unui nou episod al fraudei bancare. Acesta a fost remis în judecată și vizează 27 credite nerambursate Băncii de Economii, în 2014, în sumă de peste 10 miliarde de lei.
Cei doi învinuiți, în perioada infracțională erau angajați ai întreprinderilor care fac parte din holdingul Șor.
„Faptele de care aceștia sunt învinuiți țin de racolarea persoanelor cu probleme financiare, care în schimbul unor sume de bani erau determinați să devină conducători ai unor companii. Anterior, companiile vizate au fost create sau preluate anume pentru scopul obținerii frauduloase a creditelor și însușirii lor ulterioare”, informează PCCOCS.
Astfel, în 2014 cei doi au racolat patru persoane. Pe numele acestor persoane au fost înregistrate patru întreprinderi, care în mod fraudulos au obținut de la Banca de Economii creditele bancare vizate.
Procuratura mai informează că ulterior, banii au fost transferați unor companii nerezidente care aveau deschise conturi bancare peste hotarele Republicii Moldova, sub pretextul achitării în avans a diverselor servicii și procurări de mărfuri. Ca ultimă etapă a infracțiunii, banii au fost însușiți de membrii organizației criminale.
Totodată, unul din învinuiți a fost cercetat inclusiv pentru oferirea remunerării bănești unui martor în scopul de a-l determina să depună declarații mincinoase, în cadrul procesului penal.
Cei doi învinuiți nu și-au recunoscut vinovăția pentru complicitate la escrocheria și spălarea de bani incriminate, comise în proporții deosebit de mari, în interesul unei organizații criminale.
Potrivit legii, pentru astfel de fapte făptașii riscă pedeapsa cu închisoarea de până la 15 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la cinci ani.