CHIȘINĂU, 28 mart – Sputnik. Termenul în care urmează să fie făcut auditul datoriei „Moldovagaz” față de „Gazprom” ar putea fi prelungit, deoarece autoritățile moldovene nu au reușit să organizeze efectuarea acestuia în perioada convenită din cauze obiective, este de părere șeful companiei moldovenești, Vadim Ceban.
În luna octombrie 2021 Chișinăul a ajuns la o înțelegere cu „Gazprom” în privința prelungirii contractului de livrare a gazelor naturale, însă una dintre condiții a fost efectuarea în 2022 a auditului datoriei companiei „Moldovagaz”. Autoritățile moldovene au anunțat pe 27 ianuarie o licitație pentru selectarea unei companii care va efectua auditul. Vicepremierul Andrei Spînu a declarat ulterior că efectuarea auditului în termenul convenit de părți nu este posibilă inclusiv din cauza situației din Ucraina. Potrivit lui, companiile care ar fi putut oferi acest serviciu au refuzat să dea curs invitației Chișinăului. Demnitarul a admis că din această cauză livrarea gazelor în Moldova ar putea fi sistată.
„Eu consider că poate fi găsită o soluție, poate fi un compromis, din cauze obiective termenul poate fi prelungit. Există o platformă de discuții la nivelul conducerii, la nivelul consiliului de observatori, la nivelul contactelor directe între guvern și „Gazprom”, de aceea eu cred că ar fi rezonabil ca termenul să fie prelungit”, a declarat Ceban pentru Sputnik Moldova.
El a precizat că o solicitare în acest sens deja a fost expediată Guvernului Republicii Moldova.
„Asta poate constitui un temei pentru sistarea livrării, dar eu cred că țara n-o să rămână fără gaze, deoarece guvernul a dat indicații companiei „Energocom” să facă achiziții de gaz în situații excepționale”, a mai spus Ceban.
În toamna lui 2021 „Energocom” a organizat deja câteva licitații pentru a procura mici cantități de gaz.
După lungi negocieri, pe data de 29 octombrie 2021, „Gazprom” și „Moldovagaz” au prelungit cu cinci ani contractul de livrare a gazelor. Atunci reprezentanții concernului rus au declarat că a fost luată în considerare situația din Moldova și contractul a fost semnat practic în condițiile asupra cărora a insistat partea moldovenească. Însă una dintre condiții a fost achitarea în termen, sută la sută, a gazului livrat de „Gazprom”.