Economie
Urmăriți portalul Sputnik Moldova pentru a fi la curent cu tendințele, fenomenele și fluctuațiile din economia Republicii Moldova

Ultima oră: Carburanții se scumpesc și pe 15 martie

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a publicat noile prețuri plafon la carburanți.
Sputnik
CHIȘINĂU, 14 mart - Sputnik. Noi prețuri plafon la carburanți, aplicabile pentru 15 martie, au fost publicate de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică. Potrivit noilor prețuri plafon, carburanții ar putea să se scumpească și mâine.
Astfel, pentru un litru de benzină cu cifra octanică 95 am putea achita cu 33 de bani mai mult, adică 27,59 de lei. Litrul de motorină ar putea costa 26,63 de lei, cu 50 de bani mai mult față de astăzi.
Amintim, în perioada stării de urgență, prețurile de comercializare cu ridicata a produselor petroliere principale de tip standard nu vor depăși preţurile maxime de comercializare cu amănuntul stabilite de către Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică.
Decizia care se referă la reglementarea pieței produselor petroliere, pe perioada stării de urgență, a fost luată în cadrul ședinței Comisiei pentru Situații Excepționale.
Trebuie precizat, din luna septembrie 2021, a fost pusă în aplicare noua modalitate de stabilire a prețurilor la carburanți, ca urmare a modificărilor în legislație. Amintim, prețurile stabilite sunt influențate de valoarea medie pentru 14 zile a cotațiilor la bursele petroliere internaționale.
Economie
ANRE explică creșterea prețurilor la carburanți: Care este cauza